fabrica de imaginatie

who's seen what

2011-06-10T03:29:00.000-07:00

dormeam dus, dupa o noapte extrem de obositoare din cauza furtunii. in sfirsit, pentru ca nu era chiar prima furtuna sa ma prinda descoperit, cam stiam pe unde sa ma adapostesc chiar si acolo unde nu te-ai gindi ca poti fi in siguranta in astfel de situatii. prima oara ma bagasem sub un vehicul gigantic, dar fiind mic de stat, mi-a fost simplu sa ma strecor pe burta si sa stau linga roata, in timp ce de jur imprejur... dezastru. o gramada de picioare, care mai de care mai ude si grabite, intr-un zgomot infernal al apei care se lovea cu furie de asfalt. ei bine, azi-noapte a fost si mai si. valuri isterice alergau pe linga trotuare si la un moment dat am distins cu greu un ghem mic si cenusiu trecind cu o viteza prea mare pe linga cartoanele sub care stateam. n-am stat sa ma gindesc si bine am facut, altfel nu mai aveam sanse s-o salvez. am apucat-o cum am putut si am tras-o din virtej si la perete. cind am vazut cum tremura si cit de ametita era, am lipit-o de mine, si asa ghem cum era, am inconjurat-o cu tot corpul sa-i tin cald. asa am adormit. trezirea insa a fost altfel. intr-o fractiune de secunda cartoanele de deasupra noastra au fost smulse, eu lovit cu piciorul si impuns cu un bat, ea luata pe sus. nu mai ploua, dar nici soarele nu parea sa iasa curind.

cind am vazut ca incepe sa ploua, mi-am spus ca asta e sansa mea. timpita asta de creatura stirba e speriata de ploaie si se ascunde pe unde poate cind incepe sa fulgere. iar cind tuna incepe sa se bilbiie. asa ca m-am catarat usor pe pervaz, in timp ce geamul tocmai se izbea puternic din cauza vintului. am cam vazut ce urmeaza, insa aveam de ales intre asta si a fi zilnic luata pe sus si legata cu tot felul de sireturi si a fi indopata cu naiba stie ce mi-o da de are gust amar. mai mult de-atit, vine si namila aia care de obicei nu ma baga in seama, doar ca sa ma chinuie si mai tare. asa ca intre optiunea de a fi legata si intepata cu ace si a-mi incerca norocul in potop, ce sa vezi... am aterizat pe pamint doar ca sa fiu imediat trasa de un suvoi de apa care m-a lasat fara suflare aproape. imi amintesc doar ca am fost trasa afara brusc si apoi, inainte sa lesin, un corp cald m-a luat in brate. cred ca a fost singurul meu somn bun, pentru ca stirbenia m-a gasit si incercind sa ma omoare, m-a strins tare de sa-mi rupa oasele. nu mai ploua, dar nici soare nu iese.

eram ingrijorata cind m-am trezit pentru ca am dat cu limba peste dintele care se clatina si a cazut. m-am saturat sa-mi cada dintii ca acum Peter se joaca cu Elana. si nu stiu de ce, ca e urita si are urechile clapauge. nu stiu ce inseamna clapauge dar asa zice Martin. Minu se face bine daca mai face injectii pina la sfirsitul saptaminii. nu stiu cind e sfirsitul saptaminii dar o sa-mi zica tata. tata vine tirziu azi de la serviciu ca i-a zis lui mama ca nu vine la masa ca opereaza un pui de urs de la zoo. cica are o laba stricata. a plouat toata saptamina si nu pot iesi in parc si ma plictisesc si cred ca si Minu se plictiseste dar asa e cind esti bolnav, te plictisesti. o sa-i dau pastilele cum m-a invatat tata si astept sa inceapa desenele. trebuie sa stau cu ochii pe ea ca ieri nu am fost atenta si a ajuns afara ca a luat-o vintul din casa si am plins toata noaptea de grija ei dar dimineata am plecat s-o caut si am gasit-o rapita de un dulau mare si rau care nu are stapin ca doarme sub cartoane ca oamenii aia care nu au casa. acum nu mai ploua si astept sa iasa soarele sa ma duc in parc. poate vine si Peter.

2010-07-22T01:47:00.000-07:00

la femme et les cafards

2010-07-05T02:39:00.000-07:00

cind au adus-o, el, tinerel, in primele zile de lucru, speriat de moarte, isi stergea fruntea cu dosul palmei. nu stia daca sa se prefaca oarecum concentrat la mapa, cum sa isi aseze miinile, daca sa se ridice, drept pentru care se agita ca un tintar la urechea ta cind dormi. in cele din urma s-a ridicat si a facut un gest cu mina, invitindu-i sa intre. asistenta care a adus-o era insa prea grabita sa plece ca sa ii observe mutra, si iesi plescaind. probabil gindea... ce dracu-i pasa lui ce gindea ea. tocmai ii venise golul din stomac. citiva fluturi de plumb se zbateau lent si anevoios printre resturile de covrigi mincati pe drum. se aseza la loc si se uita la ea nesigur. ea parea sa se uite pe geam, dar zarile ii ofereau latura cea noua a spitalului, un zid vernil la un metru de fereastra deschisa. cu toate astea, parea cel mai interesant lucru de urmarit, asa ca el isi drese glasul si isi intrepatrunse degetele ca sa aiba de ce se tine.

- buna ziua.

glasul ii suna atit de fals incit se simti penibil. era penibil. de ce ii era frica? amarita asta nu vorbea oricum cu nimeni, nici macar cu maica-sa de o saptamina. de-asta o adusesera. isi tot scotea perfuzia cind nu erau atenti si s-au gindit sa incerce ceva terapie cu noul doctoras, doar doar s-o lasa hranita prin tuburile de plastic.

se auzi un sunet glotal, slab, fara expresie. adica l-a auzit, n-are decit sa continue.

- ma gindeam [ce idiot] sa... vorbim un pic. ce parere aveti?

bine, freud, chiar te asteptai la un raspuns? totusi, poate...
observa in clipa aia pozitia ciudata a bratelor ei. statea intr-un scaun cu rotile, usor aplecata in fata din lenea de a se tine dreapta. bratele ii atirnau in stinga si in dreapta, insa nu erau inerte, degetele se miscau. se stringeau, se relaxau, dar ramineau asa, aiurea, obositor de nelalocul lor. in mod normal, se gindi el, oricine si-ar pune miinile in poala. sau le-ar incrucisa la piept. sau... dar nu asa. asa aiurea, lasate sa atirne ca si cum ar fi singurul loc bun, oricit de nenatural. ca si cum prefera sa nu se atinga. alaturi era stativul pentru perfuzie, ca un stilp care o tinea sa nu se prelinga.

- stiti unde va aflati? [ce imbecil, sigur ca stie, se vede ca nu e nebuna].

un alt sunet din gitlej il avertiza ca e atenta, ca e acolo. crezu ca la asta se va limita dialogul, insa urmatorul sunet ii dadu de inteles ca fata se pregatea se vorbeasca. se auzi o voce slaba dintr-un git care refuza sa se deschida pentru a emite comunicarea. dar intentia era acolo, era clar ca va spune ceva si dupa ce isi drese usor, aproape nepasator glasul, ingaima cinic

- bineinteles ca stiu unde ne aflam. ne aflam intr-un spital abandonat care miroase a igrasie, in care gindacii au luat locul medicilor si opereaza pacientii anesteziati de o radasca batrina cu unghiile roase.

ramase timpit. fata chiar avea de gind sa vorbeasca. se indrepta de spate si lua pixul in mina. il invirti de citeva ori cautind repede urmatoarea intrebare.

- asa ii vedeti pe medici? ca pe niste gindaci?

- SUNT niste gindaci. isi infig trompele in tine si sug tot ce ai carne si singe, te lasa gaunos ca un trunchi mincat pe dinautru.

- din fisa reiese ca ati fost la un pas de moarte, ati fost adusa in stare critica de prietenul dvs si medicii v-au salvat viata.

se auzi un miriit slab, mai degraba un scincet de ciuda.

- asa ii ziceti voi aici?

- la ce va referiti? se scarpina cu pixul la mustata, un pic nesigur. ea inca nu-si luase ochii din zidul vernil si degetele i se jucau cu spitele rotilor.

- se cheama ca insectele salveaza vieti? cum? lasindu-si larvele sa patrunda in fiinte vii si sa le devoreze? nu avea nicio intonatie. parca citea dintr-un ziar un articol insipid.

- asta considerati ca vi s-a intimplat? ca ati fost...

- NU consider. tacu. el ii privi degetele care isi pliasera falangele si tremurau. se infuriase. trebuie schimbat decorul.

- am inteles ca refuzati sa comunicati cu familia. mama dvs e aici de o saptamina si...

- ah... ea... s-o intrebi, domnule doctor, s-o intrebi neaparat. de ce pe mine nu m-a avortat? de ce tocmai pe mine m-a lasat?

el clipi apasat. parca sa se dezmeticeasca. nu inteleg. intram in alta zona, trebuie sa le luam pe rind...

- ii arunca la gunoi ca pe ciorapi rupti. iar eu... un ciorap decolorat... desperecheat... ce dracu...

- interesanta comparatie, totusi, haideti sa...
intoarse capul spre el.

- ce vezi?

- ... vad o tinara care isi respinge familia, prietenii si corpul [pe-asta nu stiu daca trebuia s-o spun]

- zau? si ei cine dracu sunt? familia si prietenii...

- stiti ca prietenul dvs nu s-a miscat de linga salon de cind v-a adus. va iubeste. sufera. poate mai mult ca dvs...

- cine... ce... nazistul care a ales pentru mine, care a coborit degetul ... pollice verso...

- asta tine de interpretare, de unghiul din care privesti. literal, gestul nu e clar nici pentru istorie [o vazu ridicind plictisita coltul gurii]. chirurgul i-a cerut sa decida. era o chestiune de viata si de moarte. in fond, urmati sa...

- nu. nu urmam sa nimic. nu era... nu... puteam... sa... nu trebuia sa aleaga asta.

- alternativa era prea riscanta. puteati muri in noaptea aceea daca nu hotara sa...

- SA CE? sa ma goleasca? a decis sa lase viermii sa scobeasca in mine si sa imi lase ce...?????? stii cum e... am vazut odata demult la muzeul torturii din praga... eram fascinata... ce minti bolnave... cita dorinta de a provoca chinuri... cita ingeniozitate in a retine durerea si viata in acelasi timp... una din metodele preferate era sa ii lege si capul in jos. ii taiau intre picioare cu ferastraul... cite un pic... cite un pic... taiau... sfirstecau... ascultau -2-2-2 proba de sunet - urletele de durere sfisietoare... singele raminea in cap, victima raminea constienta pina la sfirsit, desi devenea duala - hahaha - era impartita in doua jumatati care nu aveau sa se mai caute vreodata... intelegi? singele... in creier... sa nu moara... sa stie tot, sa simta tot... INTELEGI? urla.

el inghiti in sec. stia ce zice. de-asta refuza sa-si puna miinile in poala. ii era sila de corpul ei secat de viata. avea burta golita de sacul pruncului, de orice punct, canal si mijloc de reproducere. avusesera de ales. stia inca sa nu trebuia sa fie asa. se grabisera. ea stia asta. sau simtea. se cutremura gindindu-se ca ar fi ramas el fara... fara... din cauza... din graba... de... prietenul ei luase hotarirea pentru ca i se pusesera in fata cele doua solutii: excizia sau moartea. nu s-a gindit prea mult. a avut incredere ca stiu ce fac. nu stiau. sau nu le pasa. nu era uterul lor. nu erau ovarele lor. erau niste anexe ale unei necunoscute pe care puteau experimenta studentii in noaptea aia. erau niste apendice pe care le puteau decupa si studia in afara corpului, calde fiind, uite, ma, ce chestie, cum s-a format mizeria asta de... vezi, popescule, focarul asta? intr-un an s-a facut. ce naspa arata. cretinii. daca s-ar fi intilnit cu ea pe strada cu o zi inainte si prin vreo minune ar fi stiut ce zace in ea, ar fi trimis-o la zoran. clinica din belgrad era recunoscuta pentru alternativa la...

- mi-e mila de el... probabil as fi facut la fel. dar nu ma mai pot uita in ochii lui. a ales pentru mine. si pentru... nu stiu de fapt daca as fi avut vreodata sansa sa simt cum ... pluteste viata in mine, nu stiu daca ... nici macar nu stiu daca as fi fost o mama buna. poate ca nu. nu conteaza. poate ca... dar nu asta. e ca si cum ai lasa un peste fara coada in apa. sau un leu fara picioare. nu mai e bun de nimic.

- traiesti, esti ...

- nu-mi spune poezia. o stiu de la mama. o stiu de la ... familie si prieteni, cum le zici tu.

- ce...

ea inchisese ochii si incepuse sa fredoneze love of my life. falsa, dar cui ii pasa. ei sigur nu. lui... ce sa-i zica. era un amarit, un fraier ales sa ii redea speranta. o prostie. stia ca nu-i suficient sa-i sugereze sa-si cumpere un catel. cu ce poate fi inlocuit un uter? ce ii poti da in schimb unui om care ramine fara o bucata din el? il poti reintregi in vreun fel? musca din pix si inghiti in sec. ea tacu de tot si inspira o data adinc. oftatul face bine, gindi el.

- cred ca ajunge pe ziua de azi, putem sa ne vedem si miine daca doriti. poate e bine sa va odihniti un pic, daca refuzati mincarea. iar perfuzia... poate in zilele urmatoare o sa va simtiti mai bine si ar fi o idee buna sa fiti cit de cit hranita, chiar si asa, ca sa puteti merge mai departe... pe cind daca...

ii observa degetele. nu se mai jucau, nu se mai incordau, erau inerte. adormise. rasufla oarecum usurat, nu stia oricum ce sa-i mai spuna. e mai greu decit si-a imaginat. sa dai speranta. sa dai vointa. sa dai. ridica receptorul sa o cheme pe asistenta. intre timp se rezema de spatarul scaunului si isi lasa capul intr-o parte uitindu-se la ea. avea un profil frumos. i-ar face o poza daca.... evident nu are voie. poate cind s-o face bine, o s-o intilneasca pe strada si... cine stie. asistenta intra fara sa bata si trecu prin fata lui tirindu-si picioarele. se opri linga ea si ridica un fir subtire si transparent.

-iar si-a scos perfuzia.

el tresari, nu observase. dar nu se miscase de ceva vreme, cind... la inceput, cind a intors capul... era prea atent sa-i citeasca privirea... nu a...

- n-are puls, zise asistenta plescaind. se uita la tinerel ridicind din sprinceana nemultumita. o fi dat ortu...

el se ridica si se lovi de coltul biroului in drum spre scaunul cu rotile. injura printre dinti si ii atinse incheietura miinii. cheama repede pe cineva, vru sa strige... asistenta deja intoarse scaunul spre usa si porni agale spre iesire. el tacu. daca mai avea viata in ea, sigur nu si-o dorea. o lasa sa iasa cum a intrat. tacuta, cu bratele pe linga roti, scirbita sa se atinga, sa se priveasca, sa fie. o lasa sa se duca, sa treaca pe linga familie si prieteni, pe care el ii vedea intr-o parodie de secventa a film, cum se arunca asupra cadavrului ei, sa o atinga, sa o ia in brate pentru ultima oara, urlindu-si lacrimile de durere... mamaaaaaaaaa.... iubitoooooooo... iar ea... putin pasatoare... trecind victorioasa printre nemernici, mostra mindra a esecului gindacilor si viermilor dintr-un spital abandonat. la femme est morte. vive la femme!

undeva, cindva

2010-06-09T01:58:00.000-07:00

Tocmai ma hotarisem, avind in vedere ultimele 6 luni de somaj, sa ii propun sa ma mut la el. In fond, mai devreme sau mai tirziu, dupa doi ani de concubinaj, cam asta este cel mai probabil pas. Nu prea aveam eu motive sa ma indoiesc, doar imi daduse cheia din ziua unu si nu daduse intre timp semne ca ar regreta. iar eu nu o folosisem decit ca sa incui dupa mine dimineata.

si pentru ca era totusi un gest mai intr-un fel, se merita sarbatorit oarecum, asa ca am numarat banii pentru factura de telefon si am decis sa am o discutie cu bacchus in schimb. toate bune si frumoase, mi-am indreptat pasii spre apartamentul fericitilor concubini haha si nu mica mi-a fost mirarea sa-l zaresc deschizind usa blocului in timp ce vorbea la telefon. privind undeva printre masinile parcate peste tot, facu cu mina si zimbi timid. ce mama dracu... motivul aparu repejor cu acelasi zimbet timid si "rinjet contra rinjet" intrara in blocul in care ar fi trebuit sa ma mut EU.

am ramas cu gura cascata in timp ce fluturii de beton se zvircoleau in stomacul meu, apoi am predat controlul genunchilor care m-au lasat indata. era cit p-aci sa scap sticla din mina insa constiinta ca factura mea de telefon inca putea fi platita, o strinse vinjos de git. masina care m-a sprijinit in cadere a inceput sa urle cerind ajutoare. ajutoarele nu au intirziat sa apara si nu oricum. ci in slapi si intr-un fel de pijama dupa dungi. cu pumnii strinsi, ajutoarele se napustira asupra mea cu cele mai dulci vorbe auzite de mine intr-un cartier bucurestean. m-am uitat la slapi, apoi la sticla. am dat sa plec, dar pleaca daca poti.

- ce faci fa? nu ti-e bine? vrei sa ti-o iei? abia am spalat masina, tendinti de vaca... si tirada continua fara restriste in timp ce parasenzatia mea abdominala fu insotita brusc de dorinta de a-l avea e dr who alaturi. nu de alta, dar dinlauntrul meu fluturii de beton rageau binecunoscutul 'exterminate! exterminate! exterminate!' in jurul nostru se adunasera citiva oameni de bine care se uitau si se intrebau 'ce dracu s-a intimpla, ma?' 'nu stiu ma' 'nici io ma'.

puhoiul se dadu brusc in stinga si-n drepta ca marea lui moise si un june brun se infipse in mine si ma apuca de mina. 'hai, iubito, ce naiba, iar bei pina cazi?' incepuse sa-mi palpite un ochi si a fi vrut sa ma teleportez cu capul in nisip, dar in schimb am zburat printre binevoitori cu eroul meu in frunte. imi lua sticla din mina, se uita la ea, zise 'ba, da' n-ai gusturi rele' si ma impinge intr-o masina. inchide portiera si veni prin stinga trintindu-se la volan. rinji la mine si ma batu pe genunchi prieteneste. 'ce naiba, ma, te sperie fraierii astia?' Porni si ma intreba unde vreau sa merg. am ridicat din umeri si rise ca prostul. 'ce corabie ti s-a inecat?' 'l-am vazut cu alta'.

- ah, asta. nasol. asta trece greu dar trece. bem vinul dupa ce mincam bine si pe urma poti sa-mi povestesti.

- cine zice ca urmeaza sa facem ceva impreuna?

- eu zice. nu?

- n-am de gind sa vorbesc despre asta. ma simt destul de penibil.

o ora si o sticla de vin mai tirziu stia deja unde cind cum l-am cunoscut pe bou, ce pozitii refera imbecilul, cum imi sufla in fund cind vroia ceva etc. i-am povestit pina si ridicolul faptului ca am fost atita timp impresinata de gestul pe care il inventase pentru MINE. si pe care l-a facut si cu ... aia acum. se apleca asa ca si cum dadea sa ma pupe si pe urma imi adulmeca timpla - nu stiu ce naiba-i asa sexi la timpla asta, dar e. tembelul. gestul MEU. cu ...ea.

in sfirsit, curind ajungem la punctul real de pornire al povestii. caci tot povestindu-i jenata si retraind penibilul situatiei, eroul meu imi azvirle ceva de genul, femeie, daca vrei sa treci peste toate cu bine, i got a little something for you.

- nu, zau. nu ma asteptam...

- nu face pe desteapta. ai vrea tu [ridica o sprinceana in retrovizoare].trebuie sa-ti retraiesti scenele penibile din exterior. sa te urmaresti din afara, ca si cum o tu e pe scena si alta tu in public.

si aici a inceput jocul care m-a salvat de mine. nu credeam ca o sa vreau vreodata sa retraiesc cele mai nasoale secvente din viata mea. mi-era asa de rusine de ce fusesem pe alocuri ca luasem pozitia strutul fara sansa se recuperare. si acum apare mr destiny si imi da cu mine pe la nas. ia te uita.

n-am inceput deloc cronologic. pur si simplu ca plimbam ca dintr-un cinematograf in altul, sau mai bine zis ecranele se plimbau prin fata ochilor mei expunind cele mai jenante secvente traite de mine.

femeile se jeneaza mai mult, mai des, mai profund, mai in toate felurile decit barbatii, nu-i asa? sigur. pe barbati ii doare exact in cot daca li se vede burta sau daca nu le sta freza cum trebuie sau daca tricoul are o gaurica undeva.

o femeie, in schimb, se da de ceasul mortii daca i s-a dus firul la ciorap, daca a agatat hirtia igienica cu tocul si o tiraste elegant, cu fruntea sus, peste tot; ca sa nu mai vorbim de un fir de par care i-a crescut in plus in ultimele 6 ore de cind e la serviciu. stim toate ca daca ni se fac poze trebuie sa vedem NEAPARAT cum au iesit si sa le stergem urgent pe cele in care aparem 'de risul lumii' in ipostaze dealtfel normale, dar pentru noi... se vede un rid prea pregnant, m-am aplecat si burta a facut cute, genunchiul ala arata de parca e la spate etc etc

eh. si se poate si mai rau. inchipuie-ti ca retraiesti o secventa pe care ai ingropat-o pret de citiva kilometri in adincul cosului de gunoi, iar acum trebuie sa rastorni tomberonul si sa rascolesti, sa sortezi, sa privesti matele scirboase rupte din abdomenul stricat de tot ce nu a putut digera. si sa zici, asta e. si lucrurile astea naspa sint parte din mine. fara ele as fi ca si fara o mina sau un picior.

cele mai penibile ipostaze de care te jenezi de cite ori iti amintesti, sint cele legate de sexul opus. mii de filme si glumite pe tema asta, nu? seinfeld, de exemplu. da, clar. bun. si aici incepe primul film, iar eu, pe masura ce il revad, doar ca spectator, si, din pacate, nu singura, ma preling spre podea dorindu-mi sa pot da DELETE DELETE DELETE iar daca se blocheaza, restart, then DELETE.

1. tocmai ma parasise maimuta cu care impartisem vreo 25 de luni de viata si ma prefaceam de minune ca nu-mi pasa, sorbind in nestire mojito dupa mojito , in ciuda faptului ca detest menta. clubul era doldora de fraieri, iar cei mai mari fraieri erau in jurul meu, prieteni din facultate pe care i-am adunat doar ca sa am senzatia ca debordez de prieteni.

realitatea era ca nu dadeam multi bani pe ei, care mai de care mai frustrat si mai prefacut. ceva mai tirziu mi-am dat seama ca de fapt sintem o apa si-un pamint. toti. nu doar eu si prietenii mei. eu si intregul club, eu si intreaga planeta. irelevant. eram extrem de plictisita de tot ce se petrecea in jur, inclusiv de muzica din 80 si de imbecilii care urlau YMCA si se chinuiau sa gesticuleze pe masura. insa as fi suportat orice numai sa nu ma duc acasa. spre 5 dimineata deja faceam o conversatie insipida si complet de umplutura cu un fel de mascul. bacchus imi statea pe un umar si incerca sa ma convinga ca pot scapa de stafii daca il iau pe ala micu de mina si il car dupa mine. dupa ce ne-am smotocit 10 minute ca introducere, am zis hai sa terminam si cu asta ca incepe sa devina extrem de plictisitor si n-as vrea sa-mi pierd interesul inainte sa ma razbun. of. ce irosire. 10 minute mai tirziu eram deja descendenta lui lady macbeth, incercind din rasputeri, nu sa ma curat de singele varsat, ci de ridicol.

in timpul asta, amicul meu se amuza copios si din cind in cind ma privea sa vada reactia mea. il imploram din priviri sa inceteze, dar in schimb, imi arata cu degetul... uite-te. la fiecare miscare in parte. la fiecare privire. ce simti acum? ce simteai atunci? ce vroiai? de ce nu ai facut ce vroiai? pe cine protejai? exista? sau a fost doar un episod menit sa te testeze? sa te umileasca? sa te inalte? sa ce? gindeste-te. detaseaza-te. nu esti tu acolo. e altcineva. ce parere ai?

m-am ridicat de pe scaun si am cautat vinul. nu puteam trece peste. cind m-am intors, era un stop cadru pe momentul in care eu ma indepartam dorindu-mi sa nu fi existat acele minute. pe care de fapt le-am retrait, din proprie alegere, mai tirziu, alta data, si alta data, intr-un looping bizarro fara pic de sens. acum totul face sens, acum e totul mai clar. dar atunci cind am trait momentul, apoi cind am retrait din afara, inainte sa apuc sa invat cum sa ma detasez de momentele urite care nu sint deloc urite, sint noi...

nu credeam ca se poate asa ceva. sa ma vad ca pe un strain, sa ma analizez si sa ma iau ca atare. am vazut toate filmele pentru care mi-as da oscarul oscarurilor.
adica, doamne... cum sa fac asa ceva... cum sa

time customer

2010-03-29T02:46:00.000-07:00

once upon a time, such a long time ago, there was a very strange man who was roaming the small, narrow and winded streets of the town talking to each and every person. he was very tall and yet never looked down on others. very quiet, a bit serious but smiling, he'd go from door to door asking for something that no one could give him. people would stare at him, shutting the door and then the window, trying to make sure his insanity would not go in their homes.

one day, exhausted from all the roaming, he sat on a doorstep and closed his eyes. he stopped breathing and stopped his thoughts. in a minute, he looked up staring at the end of the street. he started to rise, but his heart failed him. there was nothing he could do, but die.

he was born again, grew up as tall as the first time and as soon as he could stand up he started his search again, this time with more energy. he was almost there, he knew it, he couldn't rest and he wouldn't breathe. one day he stopped in the middle of the street and looked at a window. he started towards it, but on the door-step, he felt it. it was his heart. he saddened knowing what it meant and then died again.

he was born again one summer night, as if he had to hurry, start his life early enough to find what he'd been looking for. he found the street and found the window, ran for the door and stopped. he breathed in and began to hum a song. he knew he finally succeeded and raised his hand to knock. nevertheless, the door opened before he got to touch it and he smiled. he entered the house and opened his arms giving himself in. that night, she died in his arms. there was never enough time for them.

in gradina cu nuci verzi

2010-02-16T11:29:00.000-08:00

ficusul tresarea de cite ori se apropia cineva pe alee si alerta petuniile.

- acum, acum chiar ca vine.
- crezi? crezi?
- alarma falsa. va spun, am niste emotii. n-as vrea sa vina din senin inainte sa apuc sa fac dusul. n-as putea sa primesc un nou-venit asa murdar. ce asteapta cucoana asta sa vina cu stropitoarea?
- s-a asezat ca de obicei pe marginea fintinii si se oglindeste in apa.
- terminati cu prostiile astea, v-am spus de nenumarate ori ca nu asta face. e oarba.
- aiureli. isi aranjeaza parul in oglinda apei. se priveste. niciun dubiu.
- parca se uita cineva la ea. mai bine ar veni sa ma spele, ca apare acum nou-venitul si ma fac de ris, plin de praf cum sint.

petuniile isi dadura ochii peste cap. ficusul din turcia era convins ca si-a trait copilaria intr-un amfiteatru al facultatii de arte frumoase din paris si de cind a aterizat in gradina lor, numai figuri pe frunzele lui. tinara de linga fintina intoarse privirea si se adresa unei persoane nevazute:

- ai si venit?

ficusul isi dadu cu frunza peste frunte.

- iar vine fraierul asta... tipul care ia bataie la sah.

petuniile s-au apucat sa-si pudreze pistilul plictisite. din cind in cind ridicau ochii la unison sa se uite la fraierul cu ochii vineti si buzele umflate. una din ele, insa, stranuta luata prin surprindere si dadu alarma:

- el a adus nou-venitul!!!

ficusul se cutremura de oroare ca a ramas prafuit si scrisni nemultumit, insa inghiti numaidecit in sec vazind cum se apropie, cu incetinitorul parca, el. sau ea. hei, la asta nu s-a gindit. daca o fi o ea? tinarul cu ochi de panda se opri in dreptul lui si anunta solemn:

- aici va sta.

ficusul era asa emotionat ca uita de praful de pe frunze si incepe sa le tremure usor de bucurie. intr-un ghiveci pe jumatate din al lui, o tinerica suberba cobori ca o boare si fu depusa chiar linga el. tinarul batut la sah isi puse miinile in sold si se adresa oarbei care se oglindeste in fintina:

- ii place lumina si cit mai multa apa.

ficusul se uita curios la vecina lui:

- iarta-ma ca te deranjez, dar nu stiu ce esti...

vecina lui nu spuse nimic vreme de un minut. apoi o giza ii gidila tulpina urcind spre una din frunzele bizare, nemaivazute in gradina asta. zdrang! 'frunza' s-a inchis prinzind giza inauntru.

- venus... venus flytrap... spuse cu cealalta gura.
- aaaaaa! tipa ficusul. giza aia venea cu vesti la mine! ce-ai facut cu ea?
- pe ce lume esti? tocmai m-am prezentat...
- te-oi crede tu afrodita, dar giza aia...
- e delicioasa. daca nu s-ar mai zbate atit... si ma cheama venus. venus flytrap
- ce sa zic, soptira petuniile, are nume strain...
- taci, fata, cine stie de ce-i in stare...

petuniile se cutremurara in briza, ficusul uita de praful care-l sufoca si se pleosti trist ca are o vecina criminala, iar nou-venita ramase nemiscata pentru ceilalti, golind de seva insecta nefericita care-i cazuse prada. nu-i era rusine de menirea ei. atit stia sa faca - pe linga a fi frumoasa - si isi administra zestrea cu cap. prea multa morala strica.

portretul unui nebun

2010-02-03T08:18:00.001-08:00

nu stiu sa scriu, zice. eu am doar idei si cu ideile nu poti face mare lucru, intelegi? se ridica de pe scaun si se duse la geam. e penibil, continua. nu e vorba ca vreau sa scriu, ci ca imi vine. ceva ma impunge. chiar noaptea, ma trezesc cu impulsul de a scrie. noaptea imi vin idei. imi vin si din vise. dar nu pot scrie. nu am continut. nu, nu merge cu insistatul. insist de aproape 20 de ani. si uite, aflu acum ca nu face sens sa mai incerc, in speranta ca cine stie, intr-o zi o sa curga totul pe pagina asa cum goneste in mintea mea. o vreme m-am amagit ca daca am idei, pot da si forma. ei bine, nu, de-asta sint dezamagit, pentru ca m-am amagit singur. uite ce zice aici, ca in masura in care pornesti de la o intuitie globala, tema preceda forma. pricepi? asculta: 'inaintind, vei vedea cum expresia infrumuseteaza totul, creind la rindul ei tema'. apoi ' ce sens ar avea sa desparti forma de continut in HAMLET? Shakespeare isi lua subiectele de la autori de mina a treia'. iar aici imi place de mor cum zice: 'nu exista teme mari si teme mici, nici subiecte triviale. oamenii sint cei care sint mici, mari, sublimi, triviali. "Aceeasi" poveste a studentului sarac care o ucide pe camatareasa poate sa fie simpla nuvela politista sau poate sa fie CRIMA SI PEDEAPSA.' ce vrei mai mult de-atit? acum intelegi de ce refuz sa ma mai amagesc? acum am inteles! omul asta imi explica cum nu se poate mai bine: subiectul este cel mai putin important. cititorul ii da importanta cuvenita datorita scriiturii in sine. pur si simplu imi place la nebunie - rise dind capul pe spate - la nebunie! acest tip NEBUN ( zau, n-o spun ca forma de alint, chiar era nebun), atit de ordonat in haosul creat de sine in sine, incit EU, ca cititor al lui, reusesc sa-i pun ideile in sertarele potrivite fara dubiu, pricepi? tipul este magnific in disperarea lui, si nu se intinde sub cerul negru ca cioran, sictirit si atit, ci lupta cu demonii lui, incearca sa-i arunce in aer, e superb. e atit de constient ca e nebun si nu poate face nimic altceva decit sa scrie haotic - NESTIIND ce vrea sa scrie - ca si cum ar iesi la cules de margarete pe un cimp minat. stii dialogul ala despre genii. si cum desfiinteaza ideea de geniu. cine, madam curie? pai daca a fi geniu inseamna a te impiedica de comoara si a o vedea, sintem cu totii pasibili de genialitate. haha. ideea in sine e nula fara scriitura care s-o imbogateasca. individul asta a debitat o harababura sublima de scriitura fara a avea un subiect. subiectul nu e relevant.

si te intreb. ce sa fac in noptile in care imi vine sa scriu?

tickling mr. ego

2010-02-03T08:14:00.000-08:00

once upon a time there was a little girl who had the gift of tickling. she could tickle so well that she could turn a boulder into a laughing potato. dogs and cats and mice and cows and worms and storks would crowd around her, turning their bellies up and waiting for the big treat.

wherever she would go, people laughed their ass out, no matter how heavy the pain, if. once, she turned a sad elephant into a giggling cub and ever since, animals and humans have gathered around her to adore her. just that. adore her.

and she was happy. she had so much love in the world that she could even spare some. she barely got older, looking 16 at 56. all the laughter around her kept her young and shiny and healthy.

one day, while strolling on the streets together with a dwarf, a giant and a stag, she noticed the largest whale in the world having a barrel of beer on the sidewalk. having finished the barrel, the whale started to gulp another one, leaving it aside, on top of hundreds of other empty barrels of beer. the girl went to the whale and asked:

'are you sad?'
'no' said the whale and gulped another barrel of beer.
'yes, you're sad and you need a laugh. i can help you. i think you need a friend'
'why dont you just move your shiny ass down the road as you're blocking the clouds around my head' barfed the whale. 'i dont want any friend, im self-sufficient'
'but...'
'no buts, missy. i dont like you and i dont like your dwarf and i dont like your giant and i dont like your stag. so i want you out of here so i can enjoy my being so big and mean.'

the girl sighed and, rolling up her sleeves, moved closer to the giant whale, starting to tickle its huge belly. at first, the whale didnt seem to laugh or at least smile. the dwarf couldnt care less, the giant was watching curiously and the stag was smiling knowingly. the girl was tickling and tickling and tickling until her fingers started to hurt. they hurt so much that her skin started to fall apart and her bones began to show. the stag caught her hands and pulled her away.

the whale was growing bigger and bigger, a reaction so weird that they went all dumb. the whale grew so much that they couldnt see the sky anymore and the sidewalk began to crumble underneath. people and animals left its side with buldging eyes. a flea jumped from the whale holding its ears. it started to scream:

'it's laughing! it's laughing inside! run! it's gonna explode!'

everybody ran away but the girl. the whale was watching her, waiting for more. but the girl couldnt tickle it for now. the whale frowned and exploded. animals and humans returned to see if the girl survived. she was fine. nothing around her could prove there had ever been a whale on that sidewalk. nothing remained out of it. it had been empty all along. it had only been a shape. the shape of a big whale that refused to laugh. the girl turned and started to walk the street again. everybody forgot about the whale in a second. they had some laughing to do.

poveste de trezit copii/nothing beyond

2009-12-10T07:23:00.000-08:00

azi dimineata cind am calcat gindacul din hol, am ramas o vreme, fara pic de mila, cu ochii lipiti de bocancul sub care murea. m-am intrebat de ce simt nevoia sa nimicesc creaturi care ma deranjeaza. nu-mi placi, te calc in picioare? te ucid? din locul in care ma aflu acum e atit de putin important motivul. perspectiva e inedita, o viata cauti s-o afli, apoi ti se rupe. esti total desprins de orice context si nu simti nimic, nici dor de simtire nu-ti e.

n-au trecut probabil decit niste ore de cind s-a intimplat, dar timpul prezinta la fel de putin interes ca orice altceva aici. in final mi-a placut cum s-a petrecut totul. am apreciat ca o piesa de teatru regizata de un student. hei, e tinar, s-a descurcat de minune, de-aici ii va merge ca la carte. regizorul in cazul asta a fost de fapt un grup. nu stiu care a avut initiativa, insa toti au contribuit la sceneta, prietenii mei si citeva cunostinte.

eram dupa o zi de umblat de colo-colo, cautam un apartament si nu era chip sa ma multumesc cu nimic. ma dureau picioarele atit de tare incit m-am descaltat din lift si senzatia la impactul picioarelor goale pe cimentul rece a fost orgasmica. nu ma gindeam decit litrul de apa pe care urma sa-l dau pe git si am bagat cheia in usa izbindu-ma de ea sa se deschida mai repede. in prima faza nu am observat nimic si m-am infipt direct la robinetul din bucatarie din care am tras apa ca din furtun. apoi am auzit niste fosnete si m-am oprit sa ascult mai bine. era cineva in casa.

am inghitit in sec si m-am uitat in jur. ce arma sa apuc? doar nu eram intr-un film sa pun mina pe cutit. am scos telefonul repede si am scris un mesaj Henei: 911 apt urg. l-am trimis si o secunda mai tirziu am auzit sunetul mesajului primit. alaturi. in sufrageria mea. apoi vocea Henei: sint aici. am rasuflat usurata si m-am dus spre sufragerie. am ramas cu gura cascata si singurul lucru la care m-am gindit a fost ca oamenii astia mi-au pregatit o petrecere surpriza fara sa fie ziua mea. camera era plina. cei mai apropiati prieteni si citiva cu care avusesem vagi contacte. ce naiba faceau toti aici? cum au intrat?

- wow. sint impresionata, dar care-i faza?
- evident avem o surpriza pentru tine, a zis Hena. sezi, ce-ai intepenit asa?

mi-a intins un pahar si mi-a facut semn spre fotoliu. m-am uitat crucis, mi-era imposibil sa intrevad ceva, iar dupa mutrele lor chiar eram putin stresata. m-am asezat si aroma din pahar m-a cutremurat de placere.

- nu pot sa cred, socata! am facut ochii mari spre Hena bucuroasa. era singura care stia ca e bautura mea preferata, dar ca din pacate o beau o data la citiva ani. ea zimbea in timp ce eu gilgiiam socata pina la fund. era asa rece ca mi-au explodat sinusurile.
- ia, avem o gramada.
- care-i ocazia totusi? va dati seama ca m-ati blocat.

s-au uitat unii la alti, apoi iar la mine fara sa spuna nimic. incepea sa ma doara capul, dar nu lasam socata de la gura, oricit de rece era. dupa doua pahare, imi masam sinusurile cu o mina si timpla dreapta cu cealalta. am crezut ca-i de la oboseala, nu era prima oara cind ma lua ameteala. incepeam sa vad tulbure, iar ei ma priveau fara o vorba. incet, putinii care stateau jos, s-au ridicat sprijinindu-se de diverse piese de mobilier, cu miinile incrucisate, toti. Hena a binevoit sa ia cuvintul, adresindu-se celorlalti:

- pai, sa incepem, o sa dureze ceva.

nu ma mai puteam concentra. jugulara mi se zbatea sa tisneasca din git si nu-mi simteam miinile si picioarele.

- se pare ca si-a facut efectul, mormai Deni. pai, uite care e ideea, noi consideram de ceva vreme ca e momentul sa-ti incetezi existenta printre noi. ai un numar maxim de puncte negre admise si nu te mai toleram.

- huh? ce-i asta, camera ascunsa? am intrebat in reluare.

Deni a ignorat intrebarea mea si a continuat calm.

- cu Hena ti-ai luat cele mai multe puncte cind ai ramas cu Tone in club dupa plecarea ei. tu zici ca nu s-a intimplat nimic, dar una peste alta, nici nu ne intereseaza. nu se face, punct. restul de puncte negre le-ai inscris cu fiecare dintre noi. mie mi-ai scos ochii ca nu ti-am imprumutat banii aia, Adei nu i-ai spus ca boul ala o insala desi stiai chiar de la el, Manu a aflat ca ai povestit la mare experienta lui cu Nina, simbata trecuta ai zis ca nu vii cu noi la breaza ca nu ai bani, iar Geo te-a vazut in club spalindu-te pe cap cu coctailuri. continuu, sau ai inteles ideea?

- cred ca glumesti. ti se pare vreodata ca-mi bat capul cu chestii de felul asta? daca ai o problema, vii si o discutam, nu pretinzi ca sintem ok si imi vomezi in cap dupa.

- asta e alta chestie pe care nu o mai toleram. te crezi superioara noua.
- presupunind si asta, ce-are sula cu prefectura? deja imi ieseau ochii din cap de durere si imi venea sa vars.
- vezi? asta e replica? cine naiba te crezi sa ne vorbesti asa?
- tu cine naiba te crezi sa vii in casa mea si sa faci pe nemernicul cind aseara faceam amindoi misto de Hena?
- deocamdata e rindul tau, lasa-ma pe mine.

m-am uitat spre Hena.

- stai ca m-am prins. ma judecati. aveti deja verdictul?
- evident, zimbi Hena. doar nu crezi ca pierdeam tot timpul asta. probabil nu ti-a trecut prin cap vreodata ca o meriti, dar in final toti sintem judecati pentru ce facem. fiecare chestiuta in parte se noteaza. te apreciem pentru cele bune, dar nu le toleram pe cele rele. e simplu.
- i-ai zis lui Tone ca ti-ai tras-o cu Manu?

ceilalti s-au privit intre ei in momentul de liniste, dar au revenit la mine.

- dupa cum zicea Deni, acum e rindul tau. al meu va fi alta data.
- stai sa inteleg, adica urmeaza sa ne judecam toti intre noi, asta e jocul? care-i timpitul care l-a inventat?

mai aveam un pic si lesinam. Deni s-a apropiat si mi-a ars o palma.

- nu ma intelege gresit, acum poti spune ce vrei, dar nu vrem sa lesini. trebuie sa fii pe faza.
- si-apoi n-ai inteles, spuse Hena. urmeaza sa ne judecam noi cei ramasi, tu iesi din joc in seara asta.
- ma excludeti din societate? am apasat silabele in timp ce pufneam in ris. camera se invirtea cu mine si toti aratau atit de penibil, oameni cu care mi-am petrecut ani si ani, pareau niste actori prosti care isi iau rolul in foarte serios. hena rise.
- intr-un fel, da. mai precis te excludem. atit.

am ridicat ochii spre ea incercind un rinjet diabolic care nu stiu cit mi-a iesit, cert e ca am vomat inainte sa apuc sa ma ridic. nu ca as fi putut. nicio reactie in jur, nici macar de scirba. doar Hena si-a tras piciorul murdarit.

- bine, mes amis, ce vreti de la mine? va pot oferi boii de la bicicleta, am zis si mi-am lasat capul sa cada de canapea.
- vroiam doar sa iti expunem situatia inainte. sintem oameni maturi, ar fi fost penibil sa te omorim pe furis, ce naiba.
- ah... ma omoriti...

nu stiu daca in momentul ala ma mai intrebam daca vorbesc sau nu serios. cred ca eram deja cu un picior in groapa. am dat sa intreb cum au de gind sa o faca, dar mi-a picat fisa. o facusera deja. am vrut sa mai deschid o data ochii sa ma uit la ei, dar mi-am dat seama ca nu merita efortul. in clipa aia era un efort sa mai respir, insa simteam cum se rezolva si asta, trageam aer din ce in ce mai rar. mai auzeam vag cite ceva

- ti-am zis sa nu-i dai atit. acum ce-i faci? se duce prea repede.
- tu mi-ai dat doza, crezi ca am mai facut asta?
- lasa ca n-a fost asa rea s-o mai chinuim
- cu toate astea pe ea am ales-o prima. data viitoare o sa stim ce si cum.
- sint curioasa cine va fi urmatorul. si cind.
- puncte adunam constant, nu e ca si cum o sa ne plictisim asteptind.

de-aici filmul s-a rupt si pina de curind nu stiu pe unde am fost. probabil sint singura care stie cel putin cine va fi urmatorul. intre timp am treaba, n-am timp de ei. ma grabesc sa zac in nestire asteptind si gindind si simtind nimicul. sa fi cunoscut starea asta inainte, as fi militat in favoarea sinuciderilor si omuciderilor. e atit de nimic, incit nici nu conteaza daca se cheama Bine sau Rau

there she goes again

2009-12-10T07:20:00.001-08:00

once upon a time there was a little girl who would believe in fairy-tales. she used to walk the road leaving green pebbles behind, to make sure she was going to be found. unlike hansel & gretel, she wasn't going to walk back, but forward only. the past ceased to exist every step she made.

then, one brilliantly sad summer, fairy-tales played upon her, and she stopped believing in their tricks. all went pinkish dark, the road narrowed and she would stumble and cry at every branch that scratched her skin. she let herself fall down on her knees, her head hit the floor and everything ceased breathing. she died for a second before she heard the baby's voice and looked up. the merriest look told her the secret in a hurry. she stood up and calmness took her in. there was no more time left to grieve

squirrel says

2009-12-10T07:16:00.001-08:00

holy crap, said the squirrel.
i was just in the middle of transporting nut numer 28 out of a total of 2463 [i know, i've been busy and it wasnt easy], when i heard the news. Those Who Can Speak and Think passed a law according to which, Suffering is prohibited. from now on, nobody is allowed to be in pain or else. the emotionally challenged are to be put behind bars and eventually, due to lack of space in prisons, decapited. so im thinking. the drugstores are going to make billions selling painkillers. there will be queues 24/7, bipeds will sleep in front of these altars of happiness, drinking hot tea. falling in love will be done with great caution. only those who pass several sets of tests will be allowed to enter this fragile territory. soldiers will guard every door and window and special sensors will detect the first signs of sobbing, even the non-displayed kind. holding hands, hugging and kissing will be permitted only to the heavily medicated ones. bipeds must be happy under contract. partners are to manage eachother's feelings and medicate the potential suspect as soon as the first simptoms appear. it will be compulsory for witnesses to call the police in case a tear, other than of joy, is seen. melancholy leads to sadness and further, to heartache, so, music and movies are to be selected by special forces prior to selling. thus, bipeds will have a merry world.

i wonder where do they get these ideas from...

yin & yang

2009-12-10T07:12:00.000-08:00

i wake up this morning cause the phone's ringing. i havent heard it lately. it simply says nothing. i check the display, no number. i answer the phone anyway, yet i can't hear anything. so i throw it under the pillow and go back to sleep. but can i? no. so i get up, lazily drinking some water cause im not able to make coffee yet. the heat is killing me, i feel like lying on the floor, not moving an inch. which i do. but as soon as i hit the floor i feel it crumble underneath and i fall. and fall. and i dont hit anything but air. endlessly. i try to grab something, anything, i reach and feel something. i grab it and it pulls me up, so high, like a rocket. suddenly im in front of the door, opening it. in front of me, a face, unknown, says:

well? how was it?

'how was what?' i say.

'the trip'.

i remember the 'trip'. so i ask:'how do you know about it?'

'well', says the stranger, ' i called you earlier, son, you asked me to come help you.'

'son?'

the stranger looks at me blankly, not astonished, takes a picture out of his wallet and shows it to me. it is us, together, father and son apparently. 'you can't do this anymore, son. you have to quit now, otherwise, you might never come back'. he puts the picture in his pocket again and leaves. as i turn, closing the door, i see something up the only shelf in the room. the picture of the stranger and myself.

tin girl

2009-12-10T07:03:00.000-08:00

era bintuita de stafii prietenoase, le pastra pentru ca se temea de ea. ziua termina o sticla de vin singura, fuma doua pachete de tigari fara filtru si isi ravasea peticul de gradina, doar ca sa-l poata ingriji mai tirziu. noaptea se deghiza si pleca la vinatoare. rapea barbati, ii viola infigindu-si ghearele in inima lor si smulgind-o plescaind. se debarasa de ei, lasindu-i cu mina intinsa spre ea, fara glas, doar cu un gilgiit atit de slab incit nici mila nu stirneau. la sfirsitul saptaminii isi vizita copilul, doar la culcare, ii spunea, tu sa nu te joci ca mine. il mingiia pe cap si pleca la sfafiile ei. nimeni nu stia ca iubirea ei fusese furata si ucisa de un mort demult. era goala pe dinauntru, ca un cilindru, in care daca bati, auzi ecoul. daca apropiai de trupul ei vedeai o gaura mica, cu urme de rugina pe dinafara. puteai sa te lipesti de carcasa si sa te uiti ca prin gaura cheii in ea. nu mai era nimic inauntru. totul se scursese prin gaura lasind urme inodore. daca-ti lipeai urechea de ea auzeai un suier surd. era tacuta ca o caprioara in timp ce, vie, e mincata de leu pina la capat. simtea toata durerea, ii tremurau picioarele in timp ce fibrele erau smulse dinauntrul ei, se uita in gol, fara sa scoata un sunet, dar vazind-o, lesinai tu de durere. ochii ei nu te vedeau, urechile ei auzeau doar muzica din capul ei crapat ca pamintul neplouat cu anii, falcile inclestate intr-un tremur constant, pe git vedeai jugulara pulsind intr-un ritm explozibil, doar sudoarea care i se scurgea pe umeri si piept o mai facea umana. statea doar in picioare, invatase sa si doarma asa. si intr-o zi a reusit. dezintegrarea a inceput sa se grabeasca. a simtit si a ajutat-o dansind demonul ignorantei. inauntru zimbea, din afara nu vedeai cum isi inghite limba. si pupilele se decolorau. pielea se resorbea lasind la vedere inexistenta ei. in aer, in dreptul miinii, a mai ramas un chistoc de tigara fumegind. a ars pina la capat, mult dupa disparitia ei.

the three-eared rabbit and the golden dragonfly

2009-12-10T07:01:00.000-08:00

once upon a time, there was a three-eared rabbit [aka he] painted on the sky. one sunny day he laid his puffy eyes on the golden dragonfly [aka she] that was sparkling in the sun and fell in love. soon, they got married but no children.

holy crap, said the squirrel. why not?

the dragonfly turned her head slowly and pretended she just heard something. then she returned to her shimmering in the sun.

- where's the three-eared rabbit now? asked the squirrel. i dont see any three-eared rabbit.
- far, far away, replied the dragonfly, in the painland. it's only business, you know. what do you care?
- huh? you dont? asked the squirrel.
- i would need a heart to care, said the dragonfly and started chewing some clover.
- what what what? you DONT have one already?

the dragonfly yawned showing all the clover stuck on the teeth.

- do i look like i had a heart? i lost it, baby.

the dragonfly sucked her teeth and pointed to a hole in her body.

- but but but where is it? you obviously used to have one.
- true, true. well, the sonofarabbit broke it and now keeps the pieces under his pillow.
- holy crap, maybe i can get them for you. could you put them back together?
- neh. they're just fine there.

the dragonfly caught a dovetail and started soaring away.

- what do-you-mean... theeey're ... juuusst... fiiine... theeeree...?

dragonfly droppings fell on the squirrel's head. the squirrel was also open-mouthed

the one who wasn't there

2009-12-10T06:59:00.001-08:00

she was born in holy water. nobody knew where she came from, but it is said that she had lived in the womb of the rainbow. she never spoke and they thought she was dumb. she only smiled at the sun, as if together, they had a previous arrangement. she walked the streets looking down, living inside her mind. that world allowed her to say the words that, otherwise, would not escape her mouth. she could say 'i love you' to a man born in that reality. she could become pregnant with songs that only she could hear. she could dream inside dreams and she could hug the silence she was craving for. she could wait for love to scent her, for she knew it would not bite.

then, one day, when she was floating in the air, her head in the clouds, some* caught her by the ankle and dragged her out. she was forced to speak and smile. so she started lying, pretending, faking. her purple blood started to boil and surface the skin. the metamorphosis was killing her inside out and she started howling at the moon, asking for her release. yet they chained her and didn't even notice her soon demise.

she vanished before they could bury her and cursed them to live forever.

snatching the sun

2009-12-10T06:57:00.001-08:00

a fost odata. ca niciodata. o copila care visa. mult. departe. visa mereu o scara ca de zidar, in aer, pe care urca pina la cer de unde-si lua diverse obiecte utile si de negasit in camera ei. era mereu inconjurata de creioane colorate, pensule si acuarele, carti cu povesti si castroane cu floricele de porumb. si nu numai. cu ea erau mereu personaje neobisnuite, invizibile. cu care punea tara la cale. si nimeni nu avea sa mai sufere.

intr-o zi si-a dorit soarele. nu l-a cerut pentru ca stia ca nu i-l poate da nimeni. si nici nu avea un plan pentru a-l capata. s-a gindit intii sa urce scara numai de ea stiuta si sa il insface de-a dreptul, insa nu-i statea in fire sa ia ce nu-i apartine. s-a tot foit pina si-a amintit ca a auzit lumea vorbind, ca daca se roaga seara la culcare poate primi ceea ce-si doreste. poate. poate nu e mare lucru. e doar un cuvint mai bun decit nu. si i-a convenit 'poate', asa ca s-a asezat in genunchi, si-a impreunat miinile, a inchis ochii, i-a deschis iar pentru ca uitase sa stinga lumina, a stins lumina, s-a asezat iar a rugă si si-a dat seama ca nu stie sa se roage. ce sa spuna? sa ceara? da-mi? sa isi doreasca? vreau? cind avea pofta de cacao cu lapte cerea frumos o cana. si primea. dar acum era vorba de ditamai astrul. urias si clocotit. a ingaimat o rugaciune scurta si nesigura, si-a adus aminte sa spuna amin si s-a culcat cu gindul ca poate a doua zi va deschide usa si va gasi soarele in fata ei.

noaptea a trecut cu vise stranii, dar nu deosebite de altele, iar dimineata, cind a deschis ochii, si-a adus aminte de rugaciunea ei. s-a repezit desculta la geam si a zvirlit perdeaua la o parte. privirea somnoroasa s-a plecat, fara tristete, fara dezamagire. cumva stia ca il va gasi tot pe cer. apoi s-a intors cu spatele la fereastra si a ramas inundata in lumina lui. i-a simtit caldura in spate, si-a privit parul de pe umeri cu coada ochiului si l-a vazut scinteind, a inchis ochii si a spus multumesc. la ce-i trebuia tot soarele in buzunar, cind il avea mereu cu ea?

tandem

2009-12-10T06:56:00.001-08:00

s-a suit pe bicicleta cu un sac mare mare si plin plin cu baloane colorate, cele mai ciudate forme. am luat unul roz si unul bleu si le-am bagat pe fiecare intr-un buzunar. am simtit ca fur. mi le-a luat si mi-a dat unul verde in schimb. if it's all the same to you, give back my blue, other colours fade anyway. l-am umflat, era gigantic. a iesit un om din el.

- unde sa ma duc? intreaba

m-am uitat in jur, nisip peste tot, lume multa, un fel de coperta dvd-ului 'being john malkovich'. nimeni nu zicea nimic si totusi era zgomot. am scos un betisor parfumat, de mosc, pentru ca cele sandal gold nu se prea exprima. mi-a intins un balon in forma de bricheta si l-am luat fara sa ma intreb ce sa fac cu el. betisorul ardea deja.

- du-te, zic.
- ma duc. isi trage sapca pe ochi si incepe sa pedaleze fredonind 'singing in the rain'. incepe sa ploua. cei din jur incep sa alerge spre adapost. ramin cu ochii in ploaie si constat cu surprindere ca e singura raceala care-mi place. curăţă. multe. uite-te in jur. aud un scirtiit care se inteteste. cobor ochii si vad o roata de bicicleta impotmolita in nisipul ud.

- de cite ori cint, rugineste lantul, zice. nu te lasam aici, am fost doar sa iau un cos pentru bicicleta, sa te pot tine in fata mea. hopa sus. plecam.

ploaia s-a incalzit. am umflat un balon galben in forma de soare si i-am dat drumul. m-am urcat in cos si bicicleta a pornit fara sa scirtiie, fara sa se afunde in nisip

love story

2009-12-10T06:48:00.001-08:00

parc. putini copii. un baiat arunca un pumn de nisip dupa o fetita care nu vrea sa se mai joace cu el. ea nici nu se intoarce, o ia la fuga. el se uita urit, se preface ca nu-i pasa, apoi se aseaza pe vine in nisip, cu capul in jos si ofteaza trist. se joaca singur, plictisit. ma duc spre el, dar ma asez in spatele lui si ma uit curioasa. isi arunca nisip dintr-o palma in alta si se uita in jur. da cu ochii de mine si vine sperind sa se joace. eu imi vad de treaba cu formele de nisip, dar m-as juca cu el. vine si se joaca putin in fata mea, apoi ride si ma cheama sa ne jucam impreuna. in citeva minute se plictiseste si se uita iar in jur. vrea sa se joace cu fetita care nu mai vrea. se ridica si pleaca.

ramin singura si ma prefac ca nu-mi pasa. ma uit in jur si ma duc spre un baiat care se da in leagan. ma asez in leaganul de linga el, dar in citeva minute ma plictisesc si ma uit in jur. vreau sa ma joc cu baiatul care nu mai vrea. ma dau jos si plec.

clean

2009-12-10T06:44:00.001-08:00

alerga in baie si rastuna sacosa plina cu sapunuri in cada. a dat drumul la apa fierbinte si a inceput sa se sapuneasca, intii calm, apoi din ce in ce mai febril. in citeva ore toate bucatile de sapun erau consumate. gifiia de extenuare. mizeria nu se ducea. se uita in oglinda si-si atinse pielea rosie. durea. a iesit pe balcon si a dat sa-si aprinda o tigara. se uita cu scirba la ea si o strinse in pumn. dimineata incepu sa se masturbeze fara sa se fi trezit de tot. se opri brusc, transpirind la gindul mizeriei. se duse in bucatarie si deschise frigiderul. scoase pe rind mincarea si gesturile incetinira, o durere de cap dadu din coate sa isi ajunga tinta, iar alimentele sfirsira in cosul de gunoi. se indrepta spre baie unde apuca masina de ras si ucise fiecare fir de par. cauta cu privirea resturi de sapun, insa nu mai era un dram. alerga in dormitor si rascoli intre haine. nu putea imbraca nimic, toate aveau praf si scame. lua un pumn de servetele cu ajutorul carora atingea clantele usilor. de la casa. lift. magazin. cumpara inca o duzina de sapunuri si voma cind isi dadu seama ca tot drumul a tinut banii in mina. alerga cu disperare acasa si relua ritualul de curatare. statea pe virfurile degetelor de la picioare sa atinga cit mai putin straturile de piele mizera care ii paraseau corpul. rupse o bucata de sapun si o mesteca, vomind in timp ce se chinuia sa inghita. curind s-a prelins cu totul in scurgere, patria mizeriei care ii cotropise fiecare organ si de care incercase sa evadeze, confundindu-se cu produsul stomacului sau, cu derma razuita cu furie, cu toxinele din plamini, alcoolul din ficat, ideile bolnave, frica perversa, dorintele avortate, visele nevisate. era acasa. in iad.

murder, she wrote

2009-12-10T06:36:00.001-08:00

- ajunge cu tortura, i-a spus calaului inert, inodor si incolor. de atita amar de vreme imi sugi singele zilnic, fara sa ma hranesti deloc. imi dai doar apa si nu pot trai doar cu asta.

se foi pe scaunul de care era legata si-si scutura capul extenuata de efortul de a bolborosi prin calus. se relaxa si porni tirada.

- uite ce e, speram sa fiu o victima bucuroasa. dar tu ai gust de sperma bolnava. stii ca nu stai bine cu sanatatea si te inseli daca gindesti ca seva mea te va tine la suprafata. ca sa te vindeci, trebuie intii sa inghiti medicamentul, oricit pare de amar la inceput. stii cum e, dupa ce bei o fiola de algocalmin, apa ti se pare nectarul zeilor. amareala trece cit ai clipi si efectul se simte inainte sa apuci sa te strimbi. ti se dezmortesc oasele si chiar daca muschii sint lesinati, vor fi oricind pregatiti pentru miscare, cu conditia sa faci de bunavoie pasii. nu ai de ce? atunci de ce ma tii aici? nu mai am ce sa-ti dau. e ca si cum as hrani un zid, cind eu sint un copac. iti tin de umbra, imi bei apa, te hranesti cu scoarta mea, dar nu ma ajuti sa ma inalt sanatos. in plus, doar imi iei toate astea, nu te si bucuri de ele. si atunci de ce? iti cer sa ma dezlegi si sa-mi deschizi usa. stii ca dincolo de ea e lumina? dar mai mult decit lumina, am nevoie de caldura. mi-e frig aici.

se opri brusc si astepta o reactie. care nu veni. auzind-o pentru prima oara, socat ca victima lui si numai a lui are glas si capacitatea de a-l folosi, calaul uitase sa-si ia doza din venele ei calde si inghetase intr-o grimasa trista si blazata de sine.

era inca legata si o durea limba impingind in calusul strins cu noduri si stia ca va dura pina o va gasi cineva sa o elibereze. isi inghiti nodurile din git si mesteca durerea fara s-o poata digera. incepuse sa ploua, auzea rapaiala constanta dincolo de peretii fara ferestre. inchise ochii si se uita la ploaie.

THE THOUGHT READER

2009-12-10T05:55:00.000-08:00

a fost odata o fetita careia i se spunea Mireille pentru ca era mereu tunsa ca madame Mathieu. putin ii pasa ei. Mireille a venit intr-o seara de la joaca tocmai cind parintii ei se certau. cum au vazut-o, au tacut, au zimbit si au asezat-o la masa.

- Draga mea, incepu tatal, trebuie sa-ti spunem ceva.
Mama se uita urit peste masa si incepu sa trinteasca mincarea in farfurii.
draga mea pe naiba, daca ti-era draga nu plecai cu tirfa aia, auzi Mireille.

- Tata o sa plece intr-o calatorie lunga.
o sa plece de tot, nu o sa-l mai vedem niciodata. Mama incepu sa plinga si se intoarse cu spatele sa nu o vada copila.

- Unde pleci? intreba Mireille.
- Intr-o delegatie, in alta tara.
- In ce tara?
in ce tara? se intreba tatal. - In America, spuse, apoi o sa fiu la doar 20 de minute de tine.
- 20 de minute? intreba Mireille.

Tatal lasa usor mina care-i ducea furculita la gura si se uita lung la fiica lui.
- Am spus America...
- America e la 20 de minute de mine? Cit inseamna 20 de minute?
nu se poate... doar nu... ma auzi?
- Sigur, zimbi copila. Tu nu ma auzi?

Mama se intoarse catre copila, apoi se uita intrebator la tata.
despre ce vorbeste?
- Tata zice ca pleaca in America si America e la 20 de minute de-aici.
- America e departe. Peste ocean, raspunse mama, tirfa aia e la 20 de minute de-aici.
- Ce inseamna tirfa?
Tatal si mama se privira stupefiati.
- Ce-ai zis?
- Ce inseamna tirfa?
- Unde ai auzit tu cuvintul asta? intreba mama.
- Tu ai spus adineauri, zise copila.
Parintii se albira. Imaginea lor incepu sa se tulbure si treptat, disparura cu totul. Copila ramase pe scaun, continuind sa manince linistita. Trupul ei firav incepu sa se metamorfozeze si curind era adolescenta. Imaginea parintilor a fost inlocuita de un baiat, care dupa ce a disparut a fost inlocuit de un barbat, apoi alt barbat, si altul. Mireille raminea mereu pe scaun si continua sa manince linistita, in timp ce timpul o ducea cu el. cind am vazut-o eu, avea parul alb, statea pe scaun si minca. de jur imprejurul ei pluteau gindurile celor care i-au fost alaturi pentru citeva clipe. m-am uitat la ea si m-am intrebat oare a fost vreodata fericita? ridica privirea obosita spre mine, lasa lingura de supa in castron si se rezema de spatarul scaunului. tacu o vreme, dadu sa spuna ceva, insa buzele i se lipira la loc. se apropie iar de castronul cu supa si duse lingura la gura