in gradina cu nuci verzi

ficusul tresarea de cite ori se apropia cineva pe alee si alerta petuniile.

- acum, acum chiar ca vine.
- crezi? crezi?
- alarma falsa. va spun, am niste emotii. n-as vrea sa vina din senin inainte sa apuc sa fac dusul. n-as putea sa primesc un nou-venit asa murdar. ce asteapta cucoana asta sa vina cu stropitoarea?
- s-a asezat ca de obicei pe marginea fintinii si se oglindeste in apa.
- terminati cu prostiile astea, v-am spus de nenumarate ori ca nu asta face. e oarba.
- aiureli. isi aranjeaza parul in oglinda apei. se priveste. niciun dubiu.
- parca se uita cineva la ea. mai bine ar veni sa ma spele, ca apare acum nou-venitul si ma fac de ris, plin de praf cum sint.

petuniile isi dadura ochii peste cap. ficusul din turcia era convins ca si-a trait copilaria intr-un amfiteatru al facultatii de arte frumoase din paris si de cind a aterizat in gradina lor, numai figuri pe frunzele lui. tinara de linga fintina intoarse privirea si se adresa unei persoane nevazute:

- ai si venit?

ficusul isi dadu cu frunza peste frunte.

- iar vine fraierul asta... tipul care ia bataie la sah.

petuniile s-au apucat sa-si pudreze pistilul plictisite. din cind in cind ridicau ochii la unison sa se uite la fraierul cu ochii vineti si buzele umflate. una din ele, insa, stranuta luata prin surprindere si dadu alarma:

- el a adus nou-venitul!!!

ficusul se cutremura de oroare ca a ramas prafuit si scrisni nemultumit, insa inghiti numaidecit in sec vazind cum se apropie, cu incetinitorul parca, el. sau ea. hei, la asta nu s-a gindit. daca o fi o ea? tinarul cu ochi de panda se opri in dreptul lui si anunta solemn:

- aici va sta.

ficusul era asa emotionat ca uita de praful de pe frunze si incepe sa le tremure usor de bucurie. intr-un ghiveci pe jumatate din al lui, o tinerica suberba cobori ca o boare si fu depusa chiar linga el. tinarul batut la sah isi puse miinile in sold si se adresa oarbei care se oglindeste in fintina:

- ii place lumina si cit mai multa apa.

ficusul se uita curios la vecina lui:

- iarta-ma ca te deranjez, dar nu stiu ce esti...

vecina lui nu spuse nimic vreme de un minut. apoi o giza ii gidila tulpina urcind spre una din frunzele bizare, nemaivazute in gradina asta. zdrang! 'frunza' s-a inchis prinzind giza inauntru.

- venus... venus flytrap... spuse cu cealalta gura.
- aaaaaa! tipa ficusul. giza aia venea cu vesti la mine! ce-ai facut cu ea?
- pe ce lume esti? tocmai m-am prezentat...
- te-oi crede tu afrodita, dar giza aia...
- e delicioasa. daca nu s-ar mai zbate atit... si ma cheama venus. venus flytrap
- ce sa zic, soptira petuniile, are nume strain...
- taci, fata, cine stie de ce-i in stare...

petuniile se cutremurara in briza, ficusul uita de praful care-l sufoca si se pleosti trist ca are o vecina criminala, iar nou-venita ramase nemiscata pentru ceilalti, golind de seva insecta nefericita care-i cazuse prada. nu-i era rusine de menirea ei. atit stia sa faca - pe linga a fi frumoasa - si isi administra zestrea cu cap. prea multa morala strica.