poveste de trezit copii/nothing beyond

azi dimineata cind am calcat gindacul din hol, am ramas o vreme, fara pic de mila, cu ochii lipiti de bocancul sub care murea. m-am intrebat de ce simt nevoia sa nimicesc creaturi care ma deranjeaza. nu-mi placi, te calc in picioare? te ucid? din locul in care ma aflu acum e atit de putin important motivul. perspectiva e inedita, o viata cauti s-o afli, apoi ti se rupe. esti total desprins de orice context si nu simti nimic, nici dor de simtire nu-ti e.

n-au trecut probabil decit niste ore de cind s-a intimplat, dar timpul prezinta la fel de putin interes ca orice altceva aici. in final mi-a placut cum s-a petrecut totul. am apreciat ca o piesa de teatru regizata de un student. hei, e tinar, s-a descurcat de minune, de-aici ii va merge ca la carte. regizorul in cazul asta a fost de fapt un grup. nu stiu care a avut initiativa, insa toti au contribuit la sceneta, prietenii mei si citeva cunostinte.

eram dupa o zi de umblat de colo-colo, cautam un apartament si nu era chip sa ma multumesc cu nimic. ma dureau picioarele atit de tare incit m-am descaltat din lift si senzatia la impactul picioarelor goale pe cimentul rece a fost orgasmica. nu ma gindeam decit litrul de apa pe care urma sa-l dau pe git si am bagat cheia in usa izbindu-ma de ea sa se deschida mai repede. in prima faza nu am observat nimic si m-am infipt direct la robinetul din bucatarie din care am tras apa ca din furtun. apoi am auzit niste fosnete si m-am oprit sa ascult mai bine. era cineva in casa.

am inghitit in sec si m-am uitat in jur. ce arma sa apuc? doar nu eram intr-un film sa pun mina pe cutit. am scos telefonul repede si am scris un mesaj Henei: 911 apt urg. l-am trimis si o secunda mai tirziu am auzit sunetul mesajului primit. alaturi. in sufrageria mea. apoi vocea Henei: sint aici. am rasuflat usurata si m-am dus spre sufragerie. am ramas cu gura cascata si singurul lucru la care m-am gindit a fost ca oamenii astia mi-au pregatit o petrecere surpriza fara sa fie ziua mea. camera era plina. cei mai apropiati prieteni si citiva cu care avusesem vagi contacte. ce naiba faceau toti aici? cum au intrat?

- wow. sint impresionata, dar care-i faza?
- evident avem o surpriza pentru tine, a zis Hena. sezi, ce-ai intepenit asa?

mi-a intins un pahar si mi-a facut semn spre fotoliu. m-am uitat crucis, mi-era imposibil sa intrevad ceva, iar dupa mutrele lor chiar eram putin stresata. m-am asezat si aroma din pahar m-a cutremurat de placere.

- nu pot sa cred, socata! am facut ochii mari spre Hena bucuroasa. era singura care stia ca e bautura mea preferata, dar ca din pacate o beau o data la citiva ani. ea zimbea in timp ce eu gilgiiam socata pina la fund. era asa rece ca mi-au explodat sinusurile.
- ia, avem o gramada.
- care-i ocazia totusi? va dati seama ca m-ati blocat.

s-au uitat unii la alti, apoi iar la mine fara sa spuna nimic. incepea sa ma doara capul, dar nu lasam socata de la gura, oricit de rece era. dupa doua pahare, imi masam sinusurile cu o mina si timpla dreapta cu cealalta. am crezut ca-i de la oboseala, nu era prima oara cind ma lua ameteala. incepeam sa vad tulbure, iar ei ma priveau fara o vorba. incet, putinii care stateau jos, s-au ridicat sprijinindu-se de diverse piese de mobilier, cu miinile incrucisate, toti. Hena a binevoit sa ia cuvintul, adresindu-se celorlalti:

- pai, sa incepem, o sa dureze ceva.

nu ma mai puteam concentra. jugulara mi se zbatea sa tisneasca din git si nu-mi simteam miinile si picioarele.

- se pare ca si-a facut efectul, mormai Deni. pai, uite care e ideea, noi consideram de ceva vreme ca e momentul sa-ti incetezi existenta printre noi. ai un numar maxim de puncte negre admise si nu te mai toleram.

- huh? ce-i asta, camera ascunsa? am intrebat in reluare.

Deni a ignorat intrebarea mea si a continuat calm.

- cu Hena ti-ai luat cele mai multe puncte cind ai ramas cu Tone in club dupa plecarea ei. tu zici ca nu s-a intimplat nimic, dar una peste alta, nici nu ne intereseaza. nu se face, punct. restul de puncte negre le-ai inscris cu fiecare dintre noi. mie mi-ai scos ochii ca nu ti-am imprumutat banii aia, Adei nu i-ai spus ca boul ala o insala desi stiai chiar de la el, Manu a aflat ca ai povestit la mare experienta lui cu Nina, simbata trecuta ai zis ca nu vii cu noi la breaza ca nu ai bani, iar Geo te-a vazut in club spalindu-te pe cap cu coctailuri. continuu, sau ai inteles ideea?

- cred ca glumesti. ti se pare vreodata ca-mi bat capul cu chestii de felul asta? daca ai o problema, vii si o discutam, nu pretinzi ca sintem ok si imi vomezi in cap dupa.

- asta e alta chestie pe care nu o mai toleram. te crezi superioara noua.
- presupunind si asta, ce-are sula cu prefectura? deja imi ieseau ochii din cap de durere si imi venea sa vars.
- vezi? asta e replica? cine naiba te crezi sa ne vorbesti asa?
- tu cine naiba te crezi sa vii in casa mea si sa faci pe nemernicul cind aseara faceam amindoi misto de Hena?
- deocamdata e rindul tau, lasa-ma pe mine.

m-am uitat spre Hena.

- stai ca m-am prins. ma judecati. aveti deja verdictul?
- evident, zimbi Hena. doar nu crezi ca pierdeam tot timpul asta. probabil nu ti-a trecut prin cap vreodata ca o meriti, dar in final toti sintem judecati pentru ce facem. fiecare chestiuta in parte se noteaza. te apreciem pentru cele bune, dar nu le toleram pe cele rele. e simplu.
- i-ai zis lui Tone ca ti-ai tras-o cu Manu?

ceilalti s-au privit intre ei in momentul de liniste, dar au revenit la mine.

- dupa cum zicea Deni, acum e rindul tau. al meu va fi alta data.
- stai sa inteleg, adica urmeaza sa ne judecam toti intre noi, asta e jocul? care-i timpitul care l-a inventat?

mai aveam un pic si lesinam. Deni s-a apropiat si mi-a ars o palma.

- nu ma intelege gresit, acum poti spune ce vrei, dar nu vrem sa lesini. trebuie sa fii pe faza.
- si-apoi n-ai inteles, spuse Hena. urmeaza sa ne judecam noi cei ramasi, tu iesi din joc in seara asta.
- ma excludeti din societate? am apasat silabele in timp ce pufneam in ris. camera se invirtea cu mine si toti aratau atit de penibil, oameni cu care mi-am petrecut ani si ani, pareau niste actori prosti care isi iau rolul in foarte serios. hena rise.
- intr-un fel, da. mai precis te excludem. atit.

am ridicat ochii spre ea incercind un rinjet diabolic care nu stiu cit mi-a iesit, cert e ca am vomat inainte sa apuc sa ma ridic. nu ca as fi putut. nicio reactie in jur, nici macar de scirba. doar Hena si-a tras piciorul murdarit.

- bine, mes amis, ce vreti de la mine? va pot oferi boii de la bicicleta, am zis si mi-am lasat capul sa cada de canapea.
- vroiam doar sa iti expunem situatia inainte. sintem oameni maturi, ar fi fost penibil sa te omorim pe furis, ce naiba.
- ah... ma omoriti...

nu stiu daca in momentul ala ma mai intrebam daca vorbesc sau nu serios. cred ca eram deja cu un picior in groapa. am dat sa intreb cum au de gind sa o faca, dar mi-a picat fisa. o facusera deja. am vrut sa mai deschid o data ochii sa ma uit la ei, dar mi-am dat seama ca nu merita efortul. in clipa aia era un efort sa mai respir, insa simteam cum se rezolva si asta, trageam aer din ce in ce mai rar. mai auzeam vag cite ceva

- ti-am zis sa nu-i dai atit. acum ce-i faci? se duce prea repede.
- tu mi-ai dat doza, crezi ca am mai facut asta?
- lasa ca n-a fost asa rea s-o mai chinuim
- cu toate astea pe ea am ales-o prima. data viitoare o sa stim ce si cum.
- sint curioasa cine va fi urmatorul. si cind.
- puncte adunam constant, nu e ca si cum o sa ne plictisim asteptind.

de-aici filmul s-a rupt si pina de curind nu stiu pe unde am fost. probabil sint singura care stie cel putin cine va fi urmatorul. intre timp am treaba, n-am timp de ei. ma grabesc sa zac in nestire asteptind si gindind si simtind nimicul. sa fi cunoscut starea asta inainte, as fi militat in favoarea sinuciderilor si omuciderilor. e atit de nimic, incit nici nu conteaza daca se cheama Bine sau Rau

there she goes again

once upon a time there was a little girl who would believe in fairy-tales. she used to walk the road leaving green pebbles behind, to make sure she was going to be found. unlike hansel & gretel, she wasn't going to walk back, but forward only. the past ceased to exist every step she made.

then, one brilliantly sad summer, fairy-tales played upon her, and she stopped believing in their tricks. all went pinkish dark, the road narrowed and she would stumble and cry at every branch that scratched her skin. she let herself fall down on her knees, her head hit the floor and everything ceased breathing. she died for a second before she heard the baby's voice and looked up. the merriest look told her the secret in a hurry. she stood up and calmness took her in. there was no more time left to grieve

squirrel says

holy crap, said the squirrel.
i was just in the middle of transporting nut numer 28 out of a total of 2463 [i know, i've been busy and it wasnt easy], when i heard the news. Those Who Can Speak and Think passed a law according to which, Suffering is prohibited. from now on, nobody is allowed to be in pain or else. the emotionally challenged are to be put behind bars and eventually, due to lack of space in prisons, decapited. so im thinking. the drugstores are going to make billions selling painkillers. there will be queues 24/7, bipeds will sleep in front of these altars of happiness, drinking hot tea. falling in love will be done with great caution. only those who pass several sets of tests will be allowed to enter this fragile territory. soldiers will guard every door and window and special sensors will detect the first signs of sobbing, even the non-displayed kind. holding hands, hugging and kissing will be permitted only to the heavily medicated ones. bipeds must be happy under contract. partners are to manage eachother's feelings and medicate the potential suspect as soon as the first simptoms appear. it will be compulsory for witnesses to call the police in case a tear, other than of joy, is seen. melancholy leads to sadness and further, to heartache, so, music and movies are to be selected by special forces prior to selling. thus, bipeds will have a merry world.

i wonder where do they get these ideas from...

yin & yang

i wake up this morning cause the phone's ringing. i havent heard it lately. it simply says nothing. i check the display, no number. i answer the phone anyway, yet i can't hear anything. so i throw it under the pillow and go back to sleep. but can i? no. so i get up, lazily drinking some water cause im not able to make coffee yet. the heat is killing me, i feel like lying on the floor, not moving an inch. which i do. but as soon as i hit the floor i feel it crumble underneath and i fall. and fall. and i dont hit anything but air. endlessly. i try to grab something, anything, i reach and feel something. i grab it and it pulls me up, so high, like a rocket. suddenly im in front of the door, opening it. in front of me, a face, unknown, says:

well? how was it?

'how was what?' i say.

'the trip'.

i remember the 'trip'. so i ask:'how do you know about it?'

'well', says the stranger, ' i called you earlier, son, you asked me to come help you.'

'son?'

the stranger looks at me blankly, not astonished, takes a picture out of his wallet and shows it to me. it is us, together, father and son apparently. 'you can't do this anymore, son. you have to quit now, otherwise, you might never come back'. he puts the picture in his pocket again and leaves. as i turn, closing the door, i see something up the only shelf in the room. the picture of the stranger and myself.

tin girl

era bintuita de stafii prietenoase, le pastra pentru ca se temea de ea. ziua termina o sticla de vin singura, fuma doua pachete de tigari fara filtru si isi ravasea peticul de gradina, doar ca sa-l poata ingriji mai tirziu. noaptea se deghiza si pleca la vinatoare. rapea barbati, ii viola infigindu-si ghearele in inima lor si smulgind-o plescaind. se debarasa de ei, lasindu-i cu mina intinsa spre ea, fara glas, doar cu un gilgiit atit de slab incit nici mila nu stirneau. la sfirsitul saptaminii isi vizita copilul, doar la culcare, ii spunea, tu sa nu te joci ca mine. il mingiia pe cap si pleca la sfafiile ei. nimeni nu stia ca iubirea ei fusese furata si ucisa de un mort demult. era goala pe dinauntru, ca un cilindru, in care daca bati, auzi ecoul. daca apropiai de trupul ei vedeai o gaura mica, cu urme de rugina pe dinafara. puteai sa te lipesti de carcasa si sa te uiti ca prin gaura cheii in ea. nu mai era nimic inauntru. totul se scursese prin gaura lasind urme inodore. daca-ti lipeai urechea de ea auzeai un suier surd. era tacuta ca o caprioara in timp ce, vie, e mincata de leu pina la capat. simtea toata durerea, ii tremurau picioarele in timp ce fibrele erau smulse dinauntrul ei, se uita in gol, fara sa scoata un sunet, dar vazind-o, lesinai tu de durere. ochii ei nu te vedeau, urechile ei auzeau doar muzica din capul ei crapat ca pamintul neplouat cu anii, falcile inclestate intr-un tremur constant, pe git vedeai jugulara pulsind intr-un ritm explozibil, doar sudoarea care i se scurgea pe umeri si piept o mai facea umana. statea doar in picioare, invatase sa si doarma asa. si intr-o zi a reusit. dezintegrarea a inceput sa se grabeasca. a simtit si a ajutat-o dansind demonul ignorantei. inauntru zimbea, din afara nu vedeai cum isi inghite limba. si pupilele se decolorau. pielea se resorbea lasind la vedere inexistenta ei. in aer, in dreptul miinii, a mai ramas un chistoc de tigara fumegind. a ars pina la capat, mult dupa disparitia ei.

the three-eared rabbit and the golden dragonfly

once upon a time, there was a three-eared rabbit [aka he] painted on the sky. one sunny day he laid his puffy eyes on the golden dragonfly [aka she] that was sparkling in the sun and fell in love. soon, they got married but no children.

holy crap, said the squirrel. why not?

the dragonfly turned her head slowly and pretended she just heard something. then she returned to her shimmering in the sun.

- where's the three-eared rabbit now? asked the squirrel. i dont see any three-eared rabbit.
- far, far away, replied the dragonfly, in the painland. it's only business, you know. what do you care?
- huh? you dont? asked the squirrel.
- i would need a heart to care, said the dragonfly and started chewing some clover.
- what what what? you DONT have one already?

the dragonfly yawned showing all the clover stuck on the teeth.

- do i look like i had a heart? i lost it, baby.

the dragonfly sucked her teeth and pointed to a hole in her body.

- but but but where is it? you obviously used to have one.
- true, true. well, the sonofarabbit broke it and now keeps the pieces under his pillow.
- holy crap, maybe i can get them for you. could you put them back together?
- neh. they're just fine there.

the dragonfly caught a dovetail and started soaring away.

- what do-you-mean... theeey're ... juuusst... fiiine... theeeree...?

dragonfly droppings fell on the squirrel's head. the squirrel was also open-mouthed

the one who wasn't there

she was born in holy water. nobody knew where she came from, but it is said that she had lived in the womb of the rainbow. she never spoke and they thought she was dumb. she only smiled at the sun, as if together, they had a previous arrangement. she walked the streets looking down, living inside her mind. that world allowed her to say the words that, otherwise, would not escape her mouth. she could say 'i love you' to a man born in that reality. she could become pregnant with songs that only she could hear. she could dream inside dreams and she could hug the silence she was craving for. she could wait for love to scent her, for she knew it would not bite.

then, one day, when she was floating in the air, her head in the clouds, some* caught her by the ankle and dragged her out. she was forced to speak and smile. so she started lying, pretending, faking. her purple blood started to boil and surface the skin. the metamorphosis was killing her inside out and she started howling at the moon, asking for her release. yet they chained her and didn't even notice her soon demise.

she vanished before they could bury her and cursed them to live forever.

snatching the sun

a fost odata. ca niciodata. o copila care visa. mult. departe. visa mereu o scara ca de zidar, in aer, pe care urca pina la cer de unde-si lua diverse obiecte utile si de negasit in camera ei. era mereu inconjurata de creioane colorate, pensule si acuarele, carti cu povesti si castroane cu floricele de porumb. si nu numai. cu ea erau mereu personaje neobisnuite, invizibile. cu care punea tara la cale. si nimeni nu avea sa mai sufere.

intr-o zi si-a dorit soarele. nu l-a cerut pentru ca stia ca nu i-l poate da nimeni. si nici nu avea un plan pentru a-l capata. s-a gindit intii sa urce scara numai de ea stiuta si sa il insface de-a dreptul, insa nu-i statea in fire sa ia ce nu-i apartine. s-a tot foit pina si-a amintit ca a auzit lumea vorbind, ca daca se roaga seara la culcare poate primi ceea ce-si doreste. poate. poate nu e mare lucru. e doar un cuvint mai bun decit nu. si i-a convenit 'poate', asa ca s-a asezat in genunchi, si-a impreunat miinile, a inchis ochii, i-a deschis iar pentru ca uitase sa stinga lumina, a stins lumina, s-a asezat iar a rugă si si-a dat seama ca nu stie sa se roage. ce sa spuna? sa ceara? da-mi? sa isi doreasca? vreau? cind avea pofta de cacao cu lapte cerea frumos o cana. si primea. dar acum era vorba de ditamai astrul. urias si clocotit. a ingaimat o rugaciune scurta si nesigura, si-a adus aminte sa spuna amin si s-a culcat cu gindul ca poate a doua zi va deschide usa si va gasi soarele in fata ei.

noaptea a trecut cu vise stranii, dar nu deosebite de altele, iar dimineata, cind a deschis ochii, si-a adus aminte de rugaciunea ei. s-a repezit desculta la geam si a zvirlit perdeaua la o parte. privirea somnoroasa s-a plecat, fara tristete, fara dezamagire. cumva stia ca il va gasi tot pe cer. apoi s-a intors cu spatele la fereastra si a ramas inundata in lumina lui. i-a simtit caldura in spate, si-a privit parul de pe umeri cu coada ochiului si l-a vazut scinteind, a inchis ochii si a spus multumesc. la ce-i trebuia tot soarele in buzunar, cind il avea mereu cu ea?

tandem

s-a suit pe bicicleta cu un sac mare mare si plin plin cu baloane colorate, cele mai ciudate forme. am luat unul roz si unul bleu si le-am bagat pe fiecare intr-un buzunar. am simtit ca fur. mi le-a luat si mi-a dat unul verde in schimb. if it's all the same to you, give back my blue, other colours fade anyway. l-am umflat, era gigantic. a iesit un om din el.

- unde sa ma duc? intreaba

m-am uitat in jur, nisip peste tot, lume multa, un fel de coperta dvd-ului 'being john malkovich'. nimeni nu zicea nimic si totusi era zgomot. am scos un betisor parfumat, de mosc, pentru ca cele sandal gold nu se prea exprima. mi-a intins un balon in forma de bricheta si l-am luat fara sa ma intreb ce sa fac cu el. betisorul ardea deja.

- du-te, zic.
- ma duc. isi trage sapca pe ochi si incepe sa pedaleze fredonind 'singing in the rain'. incepe sa ploua. cei din jur incep sa alerge spre adapost. ramin cu ochii in ploaie si constat cu surprindere ca e singura raceala care-mi place. curăţă. multe. uite-te in jur. aud un scirtiit care se inteteste. cobor ochii si vad o roata de bicicleta impotmolita in nisipul ud.

- de cite ori cint, rugineste lantul, zice. nu te lasam aici, am fost doar sa iau un cos pentru bicicleta, sa te pot tine in fata mea. hopa sus. plecam.

ploaia s-a incalzit. am umflat un balon galben in forma de soare si i-am dat drumul. m-am urcat in cos si bicicleta a pornit fara sa scirtiie, fara sa se afunde in nisip

love story

parc. putini copii. un baiat arunca un pumn de nisip dupa o fetita care nu vrea sa se mai joace cu el. ea nici nu se intoarce, o ia la fuga. el se uita urit, se preface ca nu-i pasa, apoi se aseaza pe vine in nisip, cu capul in jos si ofteaza trist. se joaca singur, plictisit. ma duc spre el, dar ma asez in spatele lui si ma uit curioasa. isi arunca nisip dintr-o palma in alta si se uita in jur. da cu ochii de mine si vine sperind sa se joace. eu imi vad de treaba cu formele de nisip, dar m-as juca cu el. vine si se joaca putin in fata mea, apoi ride si ma cheama sa ne jucam impreuna. in citeva minute se plictiseste si se uita iar in jur. vrea sa se joace cu fetita care nu mai vrea. se ridica si pleaca.

ramin singura si ma prefac ca nu-mi pasa. ma uit in jur si ma duc spre un baiat care se da in leagan. ma asez in leaganul de linga el, dar in citeva minute ma plictisesc si ma uit in jur. vreau sa ma joc cu baiatul care nu mai vrea. ma dau jos si plec.

clean

alerga in baie si rastuna sacosa plina cu sapunuri in cada. a dat drumul la apa fierbinte si a inceput sa se sapuneasca, intii calm, apoi din ce in ce mai febril. in citeva ore toate bucatile de sapun erau consumate. gifiia de extenuare. mizeria nu se ducea. se uita in oglinda si-si atinse pielea rosie. durea. a iesit pe balcon si a dat sa-si aprinda o tigara. se uita cu scirba la ea si o strinse in pumn. dimineata incepu sa se masturbeze fara sa se fi trezit de tot. se opri brusc, transpirind la gindul mizeriei. se duse in bucatarie si deschise frigiderul. scoase pe rind mincarea si gesturile incetinira, o durere de cap dadu din coate sa isi ajunga tinta, iar alimentele sfirsira in cosul de gunoi. se indrepta spre baie unde apuca masina de ras si ucise fiecare fir de par. cauta cu privirea resturi de sapun, insa nu mai era un dram. alerga in dormitor si rascoli intre haine. nu putea imbraca nimic, toate aveau praf si scame. lua un pumn de servetele cu ajutorul carora atingea clantele usilor. de la casa. lift. magazin. cumpara inca o duzina de sapunuri si voma cind isi dadu seama ca tot drumul a tinut banii in mina. alerga cu disperare acasa si relua ritualul de curatare. statea pe virfurile degetelor de la picioare sa atinga cit mai putin straturile de piele mizera care ii paraseau corpul. rupse o bucata de sapun si o mesteca, vomind in timp ce se chinuia sa inghita. curind s-a prelins cu totul in scurgere, patria mizeriei care ii cotropise fiecare organ si de care incercase sa evadeze, confundindu-se cu produsul stomacului sau, cu derma razuita cu furie, cu toxinele din plamini, alcoolul din ficat, ideile bolnave, frica perversa, dorintele avortate, visele nevisate. era acasa. in iad.

murder, she wrote

- ajunge cu tortura, i-a spus calaului inert, inodor si incolor. de atita amar de vreme imi sugi singele zilnic, fara sa ma hranesti deloc. imi dai doar apa si nu pot trai doar cu asta.

se foi pe scaunul de care era legata si-si scutura capul extenuata de efortul de a bolborosi prin calus. se relaxa si porni tirada.

- uite ce e, speram sa fiu o victima bucuroasa. dar tu ai gust de sperma bolnava. stii ca nu stai bine cu sanatatea si te inseli daca gindesti ca seva mea te va tine la suprafata. ca sa te vindeci, trebuie intii sa inghiti medicamentul, oricit pare de amar la inceput. stii cum e, dupa ce bei o fiola de algocalmin, apa ti se pare nectarul zeilor. amareala trece cit ai clipi si efectul se simte inainte sa apuci sa te strimbi. ti se dezmortesc oasele si chiar daca muschii sint lesinati, vor fi oricind pregatiti pentru miscare, cu conditia sa faci de bunavoie pasii. nu ai de ce? atunci de ce ma tii aici? nu mai am ce sa-ti dau. e ca si cum as hrani un zid, cind eu sint un copac. iti tin de umbra, imi bei apa, te hranesti cu scoarta mea, dar nu ma ajuti sa ma inalt sanatos. in plus, doar imi iei toate astea, nu te si bucuri de ele. si atunci de ce? iti cer sa ma dezlegi si sa-mi deschizi usa. stii ca dincolo de ea e lumina? dar mai mult decit lumina, am nevoie de caldura. mi-e frig aici.

se opri brusc si astepta o reactie. care nu veni. auzind-o pentru prima oara, socat ca victima lui si numai a lui are glas si capacitatea de a-l folosi, calaul uitase sa-si ia doza din venele ei calde si inghetase intr-o grimasa trista si blazata de sine.

era inca legata si o durea limba impingind in calusul strins cu noduri si stia ca va dura pina o va gasi cineva sa o elibereze. isi inghiti nodurile din git si mesteca durerea fara s-o poata digera. incepuse sa ploua, auzea rapaiala constanta dincolo de peretii fara ferestre. inchise ochii si se uita la ploaie.

THE THOUGHT READER

a fost odata o fetita careia i se spunea Mireille pentru ca era mereu tunsa ca madame Mathieu. putin ii pasa ei. Mireille a venit intr-o seara de la joaca tocmai cind parintii ei se certau. cum au vazut-o, au tacut, au zimbit si au asezat-o la masa.


- Draga mea, incepu tatal, trebuie sa-ti spunem ceva.
Mama se uita urit peste masa si incepu sa trinteasca mincarea in farfurii.
draga mea pe naiba, daca ti-era draga nu plecai cu tirfa aia, auzi Mireille.

- Tata o sa plece intr-o calatorie lunga.
o sa plece de tot, nu o sa-l mai vedem niciodata. Mama incepu sa plinga si se intoarse cu spatele sa nu o vada copila.

- Unde pleci? intreba Mireille.
- Intr-o delegatie, in alta tara.
- In ce tara?
in ce tara? se intreba tatal. - In America, spuse, apoi o sa fiu la doar 20 de minute de tine.
- 20 de minute? intreba Mireille.

Tatal lasa usor mina care-i ducea furculita la gura si se uita lung la fiica lui.
- Am spus America...
- America e la 20 de minute de mine? Cit inseamna 20 de minute?
nu se poate... doar nu... ma auzi?
- Sigur, zimbi copila. Tu nu ma auzi?

Mama se intoarse catre copila, apoi se uita intrebator la tata.
despre ce vorbeste?
- Tata zice ca pleaca in America si America e la 20 de minute de-aici.
- America e departe. Peste ocean, raspunse mama, tirfa aia e la 20 de minute de-aici.
- Ce inseamna tirfa?
Tatal si mama se privira stupefiati.
- Ce-ai zis?
- Ce inseamna tirfa?
- Unde ai auzit tu cuvintul asta? intreba mama.
- Tu ai spus adineauri, zise copila.
Parintii se albira. Imaginea lor incepu sa se tulbure si treptat, disparura cu totul. Copila ramase pe scaun, continuind sa manince linistita. Trupul ei firav incepu sa se metamorfozeze si curind era adolescenta. Imaginea parintilor a fost inlocuita de un baiat, care dupa ce a disparut a fost inlocuit de un barbat, apoi alt barbat, si altul. Mireille raminea mereu pe scaun si continua sa manince linistita, in timp ce timpul o ducea cu el. cind am vazut-o eu, avea parul alb, statea pe scaun si minca. de jur imprejurul ei pluteau gindurile celor care i-au fost alaturi pentru citeva clipe. m-am uitat la ea si m-am intrebat oare a fost vreodata fericita? ridica privirea obosita spre mine, lasa lingura de supa in castron si se rezema de spatarul scaunului. tacu o vreme, dadu sa spuna ceva, insa buzele i se lipira la loc. se apropie iar de castronul cu supa si duse lingura la gura