la femme et les cafards

cind au adus-o, el, tinerel, in primele zile de lucru, speriat de moarte, isi stergea fruntea cu dosul palmei. nu stia daca sa se prefaca oarecum concentrat la mapa, cum sa isi aseze miinile, daca sa se ridice, drept pentru care se agita ca un tintar la urechea ta cind dormi. in cele din urma s-a ridicat si a facut un gest cu mina, invitindu-i sa intre. asistenta care a adus-o era insa prea grabita sa plece ca sa ii observe mutra, si iesi plescaind. probabil gindea... ce dracu-i pasa lui ce gindea ea. tocmai ii venise golul din stomac. citiva fluturi de plumb se zbateau lent si anevoios printre resturile de covrigi mincati pe drum. se aseza la loc si se uita la ea nesigur. ea parea sa se uite pe geam, dar zarile ii ofereau latura cea noua a spitalului, un zid vernil la un metru de fereastra deschisa. cu toate astea, parea cel mai interesant lucru de urmarit, asa ca el isi drese glasul si isi intrepatrunse degetele ca sa aiba de ce se tine.

- buna ziua.

glasul ii suna atit de fals incit se simti penibil. era penibil. de ce ii era frica? amarita asta nu vorbea oricum cu nimeni, nici macar cu maica-sa de o saptamina. de-asta o adusesera. isi tot scotea perfuzia cind nu erau atenti si s-au gindit sa incerce ceva terapie cu noul doctoras, doar doar s-o lasa hranita prin tuburile de plastic.

se auzi un sunet glotal, slab, fara expresie. adica l-a auzit, n-are decit sa continue.

- ma gindeam [ce idiot] sa... vorbim un pic. ce parere aveti?

bine, freud, chiar te asteptai la un raspuns? totusi, poate...
observa in clipa aia pozitia ciudata a bratelor ei. statea intr-un scaun cu rotile, usor aplecata in fata din lenea de a se tine dreapta. bratele ii atirnau in stinga si in dreapta, insa nu erau inerte, degetele se miscau. se stringeau, se relaxau, dar ramineau asa, aiurea, obositor de nelalocul lor. in mod normal, se gindi el, oricine si-ar pune miinile in poala. sau le-ar incrucisa la piept. sau... dar nu asa. asa aiurea, lasate sa atirne ca si cum ar fi singurul loc bun, oricit de nenatural. ca si cum prefera sa nu se atinga. alaturi era stativul pentru perfuzie, ca un stilp care o tinea sa nu se prelinga.

- stiti unde va aflati? [ce imbecil, sigur ca stie, se vede ca nu e nebuna].

un alt sunet din gitlej il avertiza ca e atenta, ca e acolo. crezu ca la asta se va limita dialogul, insa urmatorul sunet ii dadu de inteles ca fata se pregatea se vorbeasca. se auzi o voce slaba dintr-un git care refuza sa se deschida pentru a emite comunicarea. dar intentia era acolo, era clar ca va spune ceva si dupa ce isi drese usor, aproape nepasator glasul, ingaima cinic

- bineinteles ca stiu unde ne aflam. ne aflam intr-un spital abandonat care miroase a igrasie, in care gindacii au luat locul medicilor si opereaza pacientii anesteziati de o radasca batrina cu unghiile roase.

ramase timpit. fata chiar avea de gind sa vorbeasca. se indrepta de spate si lua pixul in mina. il invirti de citeva ori cautind repede urmatoarea intrebare.

- asa ii vedeti pe medici? ca pe niste gindaci?

- SUNT niste gindaci. isi infig trompele in tine si sug tot ce ai carne si singe, te lasa gaunos ca un trunchi mincat pe dinautru.

- din fisa reiese ca ati fost la un pas de moarte, ati fost adusa in stare critica de prietenul dvs si medicii v-au salvat viata.

se auzi un miriit slab, mai degraba un scincet de ciuda.

- asa ii ziceti voi aici?

- la ce va referiti? se scarpina cu pixul la mustata, un pic nesigur. ea inca nu-si luase ochii din zidul vernil si degetele i se jucau cu spitele rotilor.

- se cheama ca insectele salveaza vieti? cum? lasindu-si larvele sa patrunda in fiinte vii si sa le devoreze? nu avea nicio intonatie. parca citea dintr-un ziar un articol insipid.

- asta considerati ca vi s-a intimplat? ca ati fost...

- NU consider. tacu. el ii privi degetele care isi pliasera falangele si tremurau. se infuriase. trebuie schimbat decorul.

- am inteles ca refuzati sa comunicati cu familia. mama dvs e aici de o saptamina si...

- ah... ea... s-o intrebi, domnule doctor, s-o intrebi neaparat. de ce pe mine nu m-a avortat? de ce tocmai pe mine m-a lasat?

el clipi apasat. parca sa se dezmeticeasca. nu inteleg. intram in alta zona, trebuie sa le luam pe rind...

- ii arunca la gunoi ca pe ciorapi rupti. iar eu... un ciorap decolorat... desperecheat... ce dracu...

- interesanta comparatie, totusi, haideti sa...
intoarse capul spre el.

- ce vezi?

- ... vad o tinara care isi respinge familia, prietenii si corpul [pe-asta nu stiu daca trebuia s-o spun]

- zau? si ei cine dracu sunt? familia si prietenii...

- stiti ca prietenul dvs nu s-a miscat de linga salon de cind v-a adus. va iubeste. sufera. poate mai mult ca dvs...

- cine... ce... nazistul care a ales pentru mine, care a coborit degetul ... pollice verso...

- asta tine de interpretare, de unghiul din care privesti. literal, gestul nu e clar nici pentru istorie [o vazu ridicind plictisita coltul gurii]. chirurgul i-a cerut sa decida. era o chestiune de viata si de moarte. in fond, urmati sa...

- nu. nu urmam sa nimic. nu era... nu... puteam... sa... nu trebuia sa aleaga asta.

- alternativa era prea riscanta. puteati muri in noaptea aceea daca nu hotara sa...

- SA CE? sa ma goleasca? a decis sa lase viermii sa scobeasca in mine si sa imi lase ce...?????? stii cum e... am vazut odata demult la muzeul torturii din praga... eram fascinata... ce minti bolnave... cita dorinta de a provoca chinuri... cita ingeniozitate in a retine durerea si viata in acelasi timp... una din metodele preferate era sa ii lege si capul in jos. ii taiau intre picioare cu ferastraul... cite un pic... cite un pic... taiau... sfirstecau... ascultau -2-2-2 proba de sunet - urletele de durere sfisietoare... singele raminea in cap, victima raminea constienta pina la sfirsit, desi devenea duala - hahaha - era impartita in doua jumatati care nu aveau sa se mai caute vreodata... intelegi? singele... in creier... sa nu moara... sa stie tot, sa simta tot... INTELEGI? urla.

el inghiti in sec. stia ce zice. de-asta refuza sa-si puna miinile in poala. ii era sila de corpul ei secat de viata. avea burta golita de sacul pruncului, de orice punct, canal si mijloc de reproducere. avusesera de ales. stia inca sa nu trebuia sa fie asa. se grabisera. ea stia asta. sau simtea. se cutremura gindindu-se ca ar fi ramas el fara... fara... din cauza... din graba... de... prietenul ei luase hotarirea pentru ca i se pusesera in fata cele doua solutii: excizia sau moartea. nu s-a gindit prea mult. a avut incredere ca stiu ce fac. nu stiau. sau nu le pasa. nu era uterul lor. nu erau ovarele lor. erau niste anexe ale unei necunoscute pe care puteau experimenta studentii in noaptea aia. erau niste apendice pe care le puteau decupa si studia in afara corpului, calde fiind, uite, ma, ce chestie, cum s-a format mizeria asta de... vezi, popescule, focarul asta? intr-un an s-a facut. ce naspa arata. cretinii. daca s-ar fi intilnit cu ea pe strada cu o zi inainte si prin vreo minune ar fi stiut ce zace in ea, ar fi trimis-o la zoran. clinica din belgrad era recunoscuta pentru alternativa la...

- mi-e mila de el... probabil as fi facut la fel. dar nu ma mai pot uita in ochii lui. a ales pentru mine. si pentru... nu stiu de fapt daca as fi avut vreodata sansa sa simt cum ... pluteste viata in mine, nu stiu daca ... nici macar nu stiu daca as fi fost o mama buna. poate ca nu. nu conteaza. poate ca... dar nu asta. e ca si cum ai lasa un peste fara coada in apa. sau un leu fara picioare. nu mai e bun de nimic.

- traiesti, esti ...

- nu-mi spune poezia. o stiu de la mama. o stiu de la ... familie si prieteni, cum le zici tu.

- ce...

ea inchisese ochii si incepuse sa fredoneze love of my life. falsa, dar cui ii pasa. ei sigur nu. lui... ce sa-i zica. era un amarit, un fraier ales sa ii redea speranta. o prostie. stia ca nu-i suficient sa-i sugereze sa-si cumpere un catel. cu ce poate fi inlocuit un uter? ce ii poti da in schimb unui om care ramine fara o bucata din el? il poti reintregi in vreun fel? musca din pix si inghiti in sec. ea tacu de tot si inspira o data adinc. oftatul face bine, gindi el.

- cred ca ajunge pe ziua de azi, putem sa ne vedem si miine daca doriti. poate e bine sa va odihniti un pic, daca refuzati mincarea. iar perfuzia... poate in zilele urmatoare o sa va simtiti mai bine si ar fi o idee buna sa fiti cit de cit hranita, chiar si asa, ca sa puteti merge mai departe... pe cind daca...

ii observa degetele. nu se mai jucau, nu se mai incordau, erau inerte. adormise. rasufla oarecum usurat, nu stia oricum ce sa-i mai spuna. e mai greu decit si-a imaginat. sa dai speranta. sa dai vointa. sa dai. ridica receptorul sa o cheme pe asistenta. intre timp se rezema de spatarul scaunului si isi lasa capul intr-o parte uitindu-se la ea. avea un profil frumos. i-ar face o poza daca.... evident nu are voie. poate cind s-o face bine, o s-o intilneasca pe strada si... cine stie. asistenta intra fara sa bata si trecu prin fata lui tirindu-si picioarele. se opri linga ea si ridica un fir subtire si transparent.

-iar si-a scos perfuzia.

el tresari, nu observase. dar nu se miscase de ceva vreme, cind... la inceput, cind a intors capul... era prea atent sa-i citeasca privirea... nu a...

- n-are puls, zise asistenta plescaind. se uita la tinerel ridicind din sprinceana nemultumita. o fi dat ortu...

el se ridica si se lovi de coltul biroului in drum spre scaunul cu rotile. injura printre dinti si ii atinse incheietura miinii. cheama repede pe cineva, vru sa strige... asistenta deja intoarse scaunul spre usa si porni agale spre iesire. el tacu. daca mai avea viata in ea, sigur nu si-o dorea. o lasa sa iasa cum a intrat. tacuta, cu bratele pe linga roti, scirbita sa se atinga, sa se priveasca, sa fie. o lasa sa se duca, sa treaca pe linga familie si prieteni, pe care el ii vedea intr-o parodie de secventa a film, cum se arunca asupra cadavrului ei, sa o atinga, sa o ia in brate pentru ultima oara, urlindu-si lacrimile de durere... mamaaaaaaaaa.... iubitoooooooo... iar ea... putin pasatoare... trecind victorioasa printre nemernici, mostra mindra a esecului gindacilor si viermilor dintr-un spital abandonat. la femme est morte. vive la femme!

undeva, cindva

Tocmai ma hotarisem, avind in vedere ultimele 6 luni de somaj, sa ii propun sa ma mut la el. In fond, mai devreme sau mai tirziu, dupa doi ani de concubinaj, cam asta este cel mai probabil pas. Nu prea aveam eu motive sa ma indoiesc, doar imi daduse cheia din ziua unu si nu daduse intre timp semne ca ar regreta. iar eu nu o folosisem decit ca sa incui dupa mine dimineata.

si pentru ca era totusi un gest mai intr-un fel, se merita sarbatorit oarecum, asa ca am numarat banii pentru factura de telefon si am decis sa am o discutie cu bacchus in schimb. toate bune si frumoase, mi-am indreptat pasii spre apartamentul fericitilor concubini haha si nu mica mi-a fost mirarea sa-l zaresc deschizind usa blocului in timp ce vorbea la telefon. privind undeva printre masinile parcate peste tot, facu cu mina si zimbi timid. ce mama dracu... motivul aparu repejor cu acelasi zimbet timid si "rinjet contra rinjet" intrara in blocul in care ar fi trebuit sa ma mut EU.

am ramas cu gura cascata in timp ce fluturii de beton se zvircoleau in stomacul meu, apoi am predat controlul genunchilor care m-au lasat indata. era cit p-aci sa scap sticla din mina insa constiinta ca factura mea de telefon inca putea fi platita, o strinse vinjos de git. masina care m-a sprijinit in cadere a inceput sa urle cerind ajutoare. ajutoarele nu au intirziat sa apara si nu oricum. ci in slapi si intr-un fel de pijama dupa dungi. cu pumnii strinsi, ajutoarele se napustira asupra mea cu cele mai dulci vorbe auzite de mine intr-un cartier bucurestean. m-am uitat la slapi, apoi la sticla. am dat sa plec, dar pleaca daca poti.

- ce faci fa? nu ti-e bine? vrei sa ti-o iei? abia am spalat masina, tendinti de vaca... si tirada continua fara restriste in timp ce parasenzatia mea abdominala fu insotita brusc de dorinta de a-l avea e dr who alaturi. nu de alta, dar dinlauntrul meu fluturii de beton rageau binecunoscutul 'exterminate! exterminate! exterminate!' in jurul nostru se adunasera citiva oameni de bine care se uitau si se intrebau 'ce dracu s-a intimpla, ma?' 'nu stiu ma' 'nici io ma'.

puhoiul se dadu brusc in stinga si-n drepta ca marea lui moise si un june brun se infipse in mine si ma apuca de mina. 'hai, iubito, ce naiba, iar bei pina cazi?' incepuse sa-mi palpite un ochi si a fi vrut sa ma teleportez cu capul in nisip, dar in schimb am zburat printre binevoitori cu eroul meu in frunte. imi lua sticla din mina, se uita la ea, zise 'ba, da' n-ai gusturi rele' si ma impinge intr-o masina. inchide portiera si veni prin stinga trintindu-se la volan. rinji la mine si ma batu pe genunchi prieteneste. 'ce naiba, ma, te sperie fraierii astia?' Porni si ma intreba unde vreau sa merg. am ridicat din umeri si rise ca prostul. 'ce corabie ti s-a inecat?' 'l-am vazut cu alta'.

- ah, asta. nasol. asta trece greu dar trece. bem vinul dupa ce mincam bine si pe urma poti sa-mi povestesti.

- cine zice ca urmeaza sa facem ceva impreuna?

- eu zice. nu?

- n-am de gind sa vorbesc despre asta. ma simt destul de penibil.

o ora si o sticla de vin mai tirziu stia deja unde cind cum l-am cunoscut pe bou, ce pozitii refera imbecilul, cum imi sufla in fund cind vroia ceva etc. i-am povestit pina si ridicolul faptului ca am fost atita timp impresinata de gestul pe care il inventase pentru MINE. si pe care l-a facut si cu ... aia acum. se apleca asa ca si cum dadea sa ma pupe si pe urma imi adulmeca timpla - nu stiu ce naiba-i asa sexi la timpla asta, dar e. tembelul. gestul MEU. cu ...ea.

in sfirsit, curind ajungem la punctul real de pornire al povestii. caci tot povestindu-i jenata si retraind penibilul situatiei, eroul meu imi azvirle ceva de genul, femeie, daca vrei sa treci peste toate cu bine, i got a little something for you.

- nu, zau. nu ma asteptam...

- nu face pe desteapta. ai vrea tu [ridica o sprinceana in retrovizoare].trebuie sa-ti retraiesti scenele penibile din exterior. sa te urmaresti din afara, ca si cum o tu e pe scena si alta tu in public.

si aici a inceput jocul care m-a salvat de mine. nu credeam ca o sa vreau vreodata sa retraiesc cele mai nasoale secvente din viata mea. mi-era asa de rusine de ce fusesem pe alocuri ca luasem pozitia strutul fara sansa se recuperare. si acum apare mr destiny si imi da cu mine pe la nas. ia te uita.

n-am inceput deloc cronologic. pur si simplu ca plimbam ca dintr-un cinematograf in altul, sau mai bine zis ecranele se plimbau prin fata ochilor mei expunind cele mai jenante secvente traite de mine.

femeile se jeneaza mai mult, mai des, mai profund, mai in toate felurile decit barbatii, nu-i asa? sigur. pe barbati ii doare exact in cot daca li se vede burta sau daca nu le sta freza cum trebuie sau daca tricoul are o gaurica undeva.

o femeie, in schimb, se da de ceasul mortii daca i s-a dus firul la ciorap, daca a agatat hirtia igienica cu tocul si o tiraste elegant, cu fruntea sus, peste tot; ca sa nu mai vorbim de un fir de par care i-a crescut in plus in ultimele 6 ore de cind e la serviciu. stim toate ca daca ni se fac poze trebuie sa vedem NEAPARAT cum au iesit si sa le stergem urgent pe cele in care aparem 'de risul lumii' in ipostaze dealtfel normale, dar pentru noi... se vede un rid prea pregnant, m-am aplecat si burta a facut cute, genunchiul ala arata de parca e la spate etc etc

eh. si se poate si mai rau. inchipuie-ti ca retraiesti o secventa pe care ai ingropat-o pret de citiva kilometri in adincul cosului de gunoi, iar acum trebuie sa rastorni tomberonul si sa rascolesti, sa sortezi, sa privesti matele scirboase rupte din abdomenul stricat de tot ce nu a putut digera. si sa zici, asta e. si lucrurile astea naspa sint parte din mine. fara ele as fi ca si fara o mina sau un picior.

cele mai penibile ipostaze de care te jenezi de cite ori iti amintesti, sint cele legate de sexul opus. mii de filme si glumite pe tema asta, nu? seinfeld, de exemplu. da, clar. bun. si aici incepe primul film, iar eu, pe masura ce il revad, doar ca spectator, si, din pacate, nu singura, ma preling spre podea dorindu-mi sa pot da DELETE DELETE DELETE iar daca se blocheaza, restart, then DELETE.

1. tocmai ma parasise maimuta cu care impartisem vreo 25 de luni de viata si ma prefaceam de minune ca nu-mi pasa, sorbind in nestire mojito dupa mojito , in ciuda faptului ca detest menta. clubul era doldora de fraieri, iar cei mai mari fraieri erau in jurul meu, prieteni din facultate pe care i-am adunat doar ca sa am senzatia ca debordez de prieteni.

realitatea era ca nu dadeam multi bani pe ei, care mai de care mai frustrat si mai prefacut. ceva mai tirziu mi-am dat seama ca de fapt sintem o apa si-un pamint. toti. nu doar eu si prietenii mei. eu si intregul club, eu si intreaga planeta. irelevant. eram extrem de plictisita de tot ce se petrecea in jur, inclusiv de muzica din 80 si de imbecilii care urlau YMCA si se chinuiau sa gesticuleze pe masura. insa as fi suportat orice numai sa nu ma duc acasa. spre 5 dimineata deja faceam o conversatie insipida si complet de umplutura cu un fel de mascul. bacchus imi statea pe un umar si incerca sa ma convinga ca pot scapa de stafii daca il iau pe ala micu de mina si il car dupa mine. dupa ce ne-am smotocit 10 minute ca introducere, am zis hai sa terminam si cu asta ca incepe sa devina extrem de plictisitor si n-as vrea sa-mi pierd interesul inainte sa ma razbun. of. ce irosire. 10 minute mai tirziu eram deja descendenta lui lady macbeth, incercind din rasputeri, nu sa ma curat de singele varsat, ci de ridicol.

in timpul asta, amicul meu se amuza copios si din cind in cind ma privea sa vada reactia mea. il imploram din priviri sa inceteze, dar in schimb, imi arata cu degetul... uite-te. la fiecare miscare in parte. la fiecare privire. ce simti acum? ce simteai atunci? ce vroiai? de ce nu ai facut ce vroiai? pe cine protejai? exista? sau a fost doar un episod menit sa te testeze? sa te umileasca? sa te inalte? sa ce? gindeste-te. detaseaza-te. nu esti tu acolo. e altcineva. ce parere ai?

m-am ridicat de pe scaun si am cautat vinul. nu puteam trece peste. cind m-am intors, era un stop cadru pe momentul in care eu ma indepartam dorindu-mi sa nu fi existat acele minute. pe care de fapt le-am retrait, din proprie alegere, mai tirziu, alta data, si alta data, intr-un looping bizarro fara pic de sens. acum totul face sens, acum e totul mai clar. dar atunci cind am trait momentul, apoi cind am retrait din afara, inainte sa apuc sa invat cum sa ma detasez de momentele urite care nu sint deloc urite, sint noi...

nu credeam ca se poate asa ceva. sa ma vad ca pe un strain, sa ma analizez si sa ma iau ca atare. am vazut toate filmele pentru care mi-as da oscarul oscarurilor.
adica, doamne... cum sa fac asa ceva... cum sa

time customer

once upon a time, such a long time ago, there was a very strange man who was roaming the small, narrow and winded streets of the town talking to each and every person. he was very tall and yet never looked down on others. very quiet, a bit serious but smiling, he'd go from door to door asking for something that no one could give him. people would stare at him, shutting the door and then the window, trying to make sure his insanity would not go in their homes.

one day, exhausted from all the roaming, he sat on a doorstep and closed his eyes. he stopped breathing and stopped his thoughts. in a minute, he looked up staring at the end of the street. he started to rise, but his heart failed him. there was nothing he could do, but die.

he was born again, grew up as tall as the first time and as soon as he could stand up he started his search again, this time with more energy. he was almost there, he knew it, he couldn't rest and he wouldn't breathe. one day he stopped in the middle of the street and looked at a window. he started towards it, but on the door-step, he felt it. it was his heart. he saddened knowing what it meant and then died again.

he was born again one summer night, as if he had to hurry, start his life early enough to find what he'd been looking for. he found the street and found the window, ran for the door and stopped. he breathed in and began to hum a song. he knew he finally succeeded and raised his hand to knock. nevertheless, the door opened before he got to touch it and he smiled. he entered the house and opened his arms giving himself in. that night, she died in his arms. there was never enough time for them.

in gradina cu nuci verzi

ficusul tresarea de cite ori se apropia cineva pe alee si alerta petuniile.

- acum, acum chiar ca vine.
- crezi? crezi?
- alarma falsa. va spun, am niste emotii. n-as vrea sa vina din senin inainte sa apuc sa fac dusul. n-as putea sa primesc un nou-venit asa murdar. ce asteapta cucoana asta sa vina cu stropitoarea?
- s-a asezat ca de obicei pe marginea fintinii si se oglindeste in apa.
- terminati cu prostiile astea, v-am spus de nenumarate ori ca nu asta face. e oarba.
- aiureli. isi aranjeaza parul in oglinda apei. se priveste. niciun dubiu.
- parca se uita cineva la ea. mai bine ar veni sa ma spele, ca apare acum nou-venitul si ma fac de ris, plin de praf cum sint.

petuniile isi dadura ochii peste cap. ficusul din turcia era convins ca si-a trait copilaria intr-un amfiteatru al facultatii de arte frumoase din paris si de cind a aterizat in gradina lor, numai figuri pe frunzele lui. tinara de linga fintina intoarse privirea si se adresa unei persoane nevazute:

- ai si venit?

ficusul isi dadu cu frunza peste frunte.

- iar vine fraierul asta... tipul care ia bataie la sah.

petuniile s-au apucat sa-si pudreze pistilul plictisite. din cind in cind ridicau ochii la unison sa se uite la fraierul cu ochii vineti si buzele umflate. una din ele, insa, stranuta luata prin surprindere si dadu alarma:

- el a adus nou-venitul!!!

ficusul se cutremura de oroare ca a ramas prafuit si scrisni nemultumit, insa inghiti numaidecit in sec vazind cum se apropie, cu incetinitorul parca, el. sau ea. hei, la asta nu s-a gindit. daca o fi o ea? tinarul cu ochi de panda se opri in dreptul lui si anunta solemn:

- aici va sta.

ficusul era asa emotionat ca uita de praful de pe frunze si incepe sa le tremure usor de bucurie. intr-un ghiveci pe jumatate din al lui, o tinerica suberba cobori ca o boare si fu depusa chiar linga el. tinarul batut la sah isi puse miinile in sold si se adresa oarbei care se oglindeste in fintina:

- ii place lumina si cit mai multa apa.

ficusul se uita curios la vecina lui:

- iarta-ma ca te deranjez, dar nu stiu ce esti...

vecina lui nu spuse nimic vreme de un minut. apoi o giza ii gidila tulpina urcind spre una din frunzele bizare, nemaivazute in gradina asta. zdrang! 'frunza' s-a inchis prinzind giza inauntru.

- venus... venus flytrap... spuse cu cealalta gura.
- aaaaaa! tipa ficusul. giza aia venea cu vesti la mine! ce-ai facut cu ea?
- pe ce lume esti? tocmai m-am prezentat...
- te-oi crede tu afrodita, dar giza aia...
- e delicioasa. daca nu s-ar mai zbate atit... si ma cheama venus. venus flytrap
- ce sa zic, soptira petuniile, are nume strain...
- taci, fata, cine stie de ce-i in stare...

petuniile se cutremurara in briza, ficusul uita de praful care-l sufoca si se pleosti trist ca are o vecina criminala, iar nou-venita ramase nemiscata pentru ceilalti, golind de seva insecta nefericita care-i cazuse prada. nu-i era rusine de menirea ei. atit stia sa faca - pe linga a fi frumoasa - si isi administra zestrea cu cap. prea multa morala strica.

portretul unui nebun

nu stiu sa scriu, zice. eu am doar idei si cu ideile nu poti face mare lucru, intelegi? se ridica de pe scaun si se duse la geam. e penibil, continua. nu e vorba ca vreau sa scriu, ci ca imi vine. ceva ma impunge. chiar noaptea, ma trezesc cu impulsul de a scrie. noaptea imi vin idei. imi vin si din vise. dar nu pot scrie. nu am continut. nu, nu merge cu insistatul. insist de aproape 20 de ani. si uite, aflu acum ca nu face sens sa mai incerc, in speranta ca cine stie, intr-o zi o sa curga totul pe pagina asa cum goneste in mintea mea. o vreme m-am amagit ca daca am idei, pot da si forma. ei bine, nu, de-asta sint dezamagit, pentru ca m-am amagit singur. uite ce zice aici, ca in masura in care pornesti de la o intuitie globala, tema preceda forma. pricepi? asculta: 'inaintind, vei vedea cum expresia infrumuseteaza totul, creind la rindul ei tema'. apoi ' ce sens ar avea sa desparti forma de continut in HAMLET? Shakespeare isi lua subiectele de la autori de mina a treia'. iar aici imi place de mor cum zice: 'nu exista teme mari si teme mici, nici subiecte triviale. oamenii sint cei care sint mici, mari, sublimi, triviali. "Aceeasi" poveste a studentului sarac care o ucide pe camatareasa poate sa fie simpla nuvela politista sau poate sa fie CRIMA SI PEDEAPSA.' ce vrei mai mult de-atit? acum intelegi de ce refuz sa ma mai amagesc? acum am inteles! omul asta imi explica cum nu se poate mai bine: subiectul este cel mai putin important. cititorul ii da importanta cuvenita datorita scriiturii in sine. pur si simplu imi place la nebunie - rise dind capul pe spate - la nebunie! acest tip NEBUN ( zau, n-o spun ca forma de alint, chiar era nebun), atit de ordonat in haosul creat de sine in sine, incit EU, ca cititor al lui, reusesc sa-i pun ideile in sertarele potrivite fara dubiu, pricepi? tipul este magnific in disperarea lui, si nu se intinde sub cerul negru ca cioran, sictirit si atit, ci lupta cu demonii lui, incearca sa-i arunce in aer, e superb. e atit de constient ca e nebun si nu poate face nimic altceva decit sa scrie haotic - NESTIIND ce vrea sa scrie - ca si cum ar iesi la cules de margarete pe un cimp minat. stii dialogul ala despre genii. si cum desfiinteaza ideea de geniu. cine, madam curie? pai daca a fi geniu inseamna a te impiedica de comoara si a o vedea, sintem cu totii pasibili de genialitate. haha. ideea in sine e nula fara scriitura care s-o imbogateasca. individul asta a debitat o harababura sublima de scriitura fara a avea un subiect. subiectul nu e relevant.

si te intreb. ce sa fac in noptile in care imi vine sa scriu?

tickling mr. ego

once upon a time there was a little girl who had the gift of tickling. she could tickle so well that she could turn a boulder into a laughing potato. dogs and cats and mice and cows and worms and storks would crowd around her, turning their bellies up and waiting for the big treat.

wherever she would go, people laughed their ass out, no matter how heavy the pain, if. once, she turned a sad elephant into a giggling cub and ever since, animals and humans have gathered around her to adore her. just that. adore her.

and she was happy. she had so much love in the world that she could even spare some. she barely got older, looking 16 at 56. all the laughter around her kept her young and shiny and healthy.

one day, while strolling on the streets together with a dwarf, a giant and a stag, she noticed the largest whale in the world having a barrel of beer on the sidewalk. having finished the barrel, the whale started to gulp another one, leaving it aside, on top of hundreds of other empty barrels of beer. the girl went to the whale and asked:

'are you sad?'
'no' said the whale and gulped another barrel of beer.
'yes, you're sad and you need a laugh. i can help you. i think you need a friend'
'why dont you just move your shiny ass down the road as you're blocking the clouds around my head' barfed the whale. 'i dont want any friend, im self-sufficient'
'but...'
'no buts, missy. i dont like you and i dont like your dwarf and i dont like your giant and i dont like your stag. so i want you out of here so i can enjoy my being so big and mean.'

the girl sighed and, rolling up her sleeves, moved closer to the giant whale, starting to tickle its huge belly. at first, the whale didnt seem to laugh or at least smile. the dwarf couldnt care less, the giant was watching curiously and the stag was smiling knowingly. the girl was tickling and tickling and tickling until her fingers started to hurt. they hurt so much that her skin started to fall apart and her bones began to show. the stag caught her hands and pulled her away.

the whale was growing bigger and bigger, a reaction so weird that they went all dumb. the whale grew so much that they couldnt see the sky anymore and the sidewalk began to crumble underneath. people and animals left its side with buldging eyes. a flea jumped from the whale holding its ears. it started to scream:

'it's laughing! it's laughing inside! run! it's gonna explode!'

everybody ran away but the girl. the whale was watching her, waiting for more. but the girl couldnt tickle it for now. the whale frowned and exploded. animals and humans returned to see if the girl survived. she was fine. nothing around her could prove there had ever been a whale on that sidewalk. nothing remained out of it. it had been empty all along. it had only been a shape. the shape of a big whale that refused to laugh. the girl turned and started to walk the street again. everybody forgot about the whale in a second. they had some laughing to do.