cind au adus-o, el, tinerel, in primele zile de lucru, speriat de moarte, isi stergea fruntea cu dosul palmei. nu stia daca sa se prefaca oarecum concentrat la mapa, cum sa isi aseze miinile, daca sa se ridice, drept pentru care se agita ca un tintar la urechea ta cind dormi. in cele din urma s-a ridicat si a facut un gest cu mina, invitindu-i sa intre. asistenta care a adus-o era insa prea grabita sa plece ca sa ii observe mutra, si iesi plescaind. probabil gindea... ce dracu-i pasa lui ce gindea ea. tocmai ii venise golul din stomac. citiva fluturi de plumb se zbateau lent si anevoios printre resturile de covrigi mincati pe drum. se aseza la loc si se uita la ea nesigur. ea parea sa se uite pe geam, dar zarile ii ofereau latura cea noua a spitalului, un zid vernil la un metru de fereastra deschisa. cu toate astea, parea cel mai interesant lucru de urmarit, asa ca el isi drese glasul si isi intrepatrunse degetele ca sa aiba de ce se tine.
- buna ziua.
glasul ii suna atit de fals incit se simti penibil. era penibil. de ce ii era frica? amarita asta nu vorbea oricum cu nimeni, nici macar cu maica-sa de o saptamina. de-asta o adusesera. isi tot scotea perfuzia cind nu erau atenti si s-au gindit sa incerce ceva terapie cu noul doctoras, doar doar s-o lasa hranita prin tuburile de plastic.
se auzi un sunet glotal, slab, fara expresie. adica l-a auzit, n-are decit sa continue.
- ma gindeam [ce idiot] sa... vorbim un pic. ce parere aveti?
bine, freud, chiar te asteptai la un raspuns? totusi, poate...
observa in clipa aia pozitia ciudata a bratelor ei. statea intr-un scaun cu rotile, usor aplecata in fata din lenea de a se tine dreapta. bratele ii atirnau in stinga si in dreapta, insa nu erau inerte, degetele se miscau. se stringeau, se relaxau, dar ramineau asa, aiurea, obositor de nelalocul lor. in mod normal, se gindi el, oricine si-ar pune miinile in poala. sau le-ar incrucisa la piept. sau... dar nu asa. asa aiurea, lasate sa atirne ca si cum ar fi singurul loc bun, oricit de nenatural. ca si cum prefera sa nu se atinga. alaturi era stativul pentru perfuzie, ca un stilp care o tinea sa nu se prelinga.
- stiti unde va aflati? [ce imbecil, sigur ca stie, se vede ca nu e nebuna].
un alt sunet din gitlej il avertiza ca e atenta, ca e acolo. crezu ca la asta se va limita dialogul, insa urmatorul sunet ii dadu de inteles ca fata se pregatea se vorbeasca. se auzi o voce slaba dintr-un git care refuza sa se deschida pentru a emite comunicarea. dar intentia era acolo, era clar ca va spune ceva si dupa ce isi drese usor, aproape nepasator glasul, ingaima cinic
- bineinteles ca stiu unde ne aflam. ne aflam intr-un spital abandonat care miroase a igrasie, in care gindacii au luat locul medicilor si opereaza pacientii anesteziati de o radasca batrina cu unghiile roase.
ramase timpit. fata chiar avea de gind sa vorbeasca. se indrepta de spate si lua pixul in mina. il invirti de citeva ori cautind repede urmatoarea intrebare.
- asa ii vedeti pe medici? ca pe niste gindaci?
- SUNT niste gindaci. isi infig trompele in tine si sug tot ce ai carne si singe, te lasa gaunos ca un trunchi mincat pe dinautru.
- din fisa reiese ca ati fost la un pas de moarte, ati fost adusa in stare critica de prietenul dvs si medicii v-au salvat viata.
se auzi un miriit slab, mai degraba un scincet de ciuda.
- asa ii ziceti voi aici?
- la ce va referiti? se scarpina cu pixul la mustata, un pic nesigur. ea inca nu-si luase ochii din zidul vernil si degetele i se jucau cu spitele rotilor.
- se cheama ca insectele salveaza vieti? cum? lasindu-si larvele sa patrunda in fiinte vii si sa le devoreze? nu avea nicio intonatie. parca citea dintr-un ziar un articol insipid.
- asta considerati ca vi s-a intimplat? ca ati fost...
- NU consider. tacu. el ii privi degetele care isi pliasera falangele si tremurau. se infuriase. trebuie schimbat decorul.
- am inteles ca refuzati sa comunicati cu familia. mama dvs e aici de o saptamina si...
- ah... ea... s-o intrebi, domnule doctor, s-o intrebi neaparat. de ce pe mine nu m-a avortat? de ce tocmai pe mine m-a lasat?
el clipi apasat. parca sa se dezmeticeasca. nu inteleg. intram in alta zona, trebuie sa le luam pe rind...
- ii arunca la gunoi ca pe ciorapi rupti. iar eu... un ciorap decolorat... desperecheat... ce dracu...
- interesanta comparatie, totusi, haideti sa...
intoarse capul spre el.
- ce vezi?
- ... vad o tinara care isi respinge familia, prietenii si corpul [pe-asta nu stiu daca trebuia s-o spun]
- zau? si ei cine dracu sunt? familia si prietenii...
- stiti ca prietenul dvs nu s-a miscat de linga salon de cind v-a adus. va iubeste. sufera. poate mai mult ca dvs...
- cine... ce... nazistul care a ales pentru mine, care a coborit degetul ... pollice verso...
- asta tine de interpretare, de unghiul din care privesti. literal, gestul nu e clar nici pentru istorie [o vazu ridicind plictisita coltul gurii]. chirurgul i-a cerut sa decida. era o chestiune de viata si de moarte. in fond, urmati sa...
- nu. nu urmam sa nimic. nu era... nu... puteam... sa... nu trebuia sa aleaga asta.
- alternativa era prea riscanta. puteati muri in noaptea aceea daca nu hotara sa...
- SA CE? sa ma goleasca? a decis sa lase viermii sa scobeasca in mine si sa imi lase ce...?????? stii cum e... am vazut odata demult la muzeul torturii din praga... eram fascinata... ce minti bolnave... cita dorinta de a provoca chinuri... cita ingeniozitate in a retine durerea si viata in acelasi timp... una din metodele preferate era sa ii lege si capul in jos. ii taiau intre picioare cu ferastraul... cite un pic... cite un pic... taiau... sfirstecau... ascultau -2-2-2 proba de sunet - urletele de durere sfisietoare... singele raminea in cap, victima raminea constienta pina la sfirsit, desi devenea duala - hahaha - era impartita in doua jumatati care nu aveau sa se mai caute vreodata... intelegi? singele... in creier... sa nu moara... sa stie tot, sa simta tot... INTELEGI? urla.
el inghiti in sec. stia ce zice. de-asta refuza sa-si puna miinile in poala. ii era sila de corpul ei secat de viata. avea burta golita de sacul pruncului, de orice punct, canal si mijloc de reproducere. avusesera de ales. stia inca sa nu trebuia sa fie asa. se grabisera. ea stia asta. sau simtea. se cutremura gindindu-se ca ar fi ramas el fara... fara... din cauza... din graba... de... prietenul ei luase hotarirea pentru ca i se pusesera in fata cele doua solutii: excizia sau moartea. nu s-a gindit prea mult. a avut incredere ca stiu ce fac. nu stiau. sau nu le pasa. nu era uterul lor. nu erau ovarele lor. erau niste anexe ale unei necunoscute pe care puteau experimenta studentii in noaptea aia. erau niste apendice pe care le puteau decupa si studia in afara corpului, calde fiind, uite, ma, ce chestie, cum s-a format mizeria asta de... vezi, popescule, focarul asta? intr-un an s-a facut. ce naspa arata. cretinii. daca s-ar fi intilnit cu ea pe strada cu o zi inainte si prin vreo minune ar fi stiut ce zace in ea, ar fi trimis-o la zoran. clinica din belgrad era recunoscuta pentru alternativa la...
- mi-e mila de el... probabil as fi facut la fel. dar nu ma mai pot uita in ochii lui. a ales pentru mine. si pentru... nu stiu de fapt daca as fi avut vreodata sansa sa simt cum ... pluteste viata in mine, nu stiu daca ... nici macar nu stiu daca as fi fost o mama buna. poate ca nu. nu conteaza. poate ca... dar nu asta. e ca si cum ai lasa un peste fara coada in apa. sau un leu fara picioare. nu mai e bun de nimic.
- traiesti, esti ...
- nu-mi spune poezia. o stiu de la mama. o stiu de la ... familie si prieteni, cum le zici tu.
- ce...
ea inchisese ochii si incepuse sa fredoneze love of my life. falsa, dar cui ii pasa. ei sigur nu. lui... ce sa-i zica. era un amarit, un fraier ales sa ii redea speranta. o prostie. stia ca nu-i suficient sa-i sugereze sa-si cumpere un catel. cu ce poate fi inlocuit un uter? ce ii poti da in schimb unui om care ramine fara o bucata din el? il poti reintregi in vreun fel? musca din pix si inghiti in sec. ea tacu de tot si inspira o data adinc. oftatul face bine, gindi el.
- cred ca ajunge pe ziua de azi, putem sa ne vedem si miine daca doriti. poate e bine sa va odihniti un pic, daca refuzati mincarea. iar perfuzia... poate in zilele urmatoare o sa va simtiti mai bine si ar fi o idee buna sa fiti cit de cit hranita, chiar si asa, ca sa puteti merge mai departe... pe cind daca...
ii observa degetele. nu se mai jucau, nu se mai incordau, erau inerte. adormise. rasufla oarecum usurat, nu stia oricum ce sa-i mai spuna. e mai greu decit si-a imaginat. sa dai speranta. sa dai vointa. sa dai. ridica receptorul sa o cheme pe asistenta. intre timp se rezema de spatarul scaunului si isi lasa capul intr-o parte uitindu-se la ea. avea un profil frumos. i-ar face o poza daca.... evident nu are voie. poate cind s-o face bine, o s-o intilneasca pe strada si... cine stie. asistenta intra fara sa bata si trecu prin fata lui tirindu-si picioarele. se opri linga ea si ridica un fir subtire si transparent.
-iar si-a scos perfuzia.
el tresari, nu observase. dar nu se miscase de ceva vreme, cind... la inceput, cind a intors capul... era prea atent sa-i citeasca privirea... nu a...
- n-are puls, zise asistenta plescaind. se uita la tinerel ridicind din sprinceana nemultumita. o fi dat ortu...
el se ridica si se lovi de coltul biroului in drum spre scaunul cu rotile. injura printre dinti si ii atinse incheietura miinii. cheama repede pe cineva, vru sa strige... asistenta deja intoarse scaunul spre usa si porni agale spre iesire. el tacu. daca mai avea viata in ea, sigur nu si-o dorea. o lasa sa iasa cum a intrat. tacuta, cu bratele pe linga roti, scirbita sa se atinga, sa se priveasca, sa fie. o lasa sa se duca, sa treaca pe linga familie si prieteni, pe care el ii vedea intr-o parodie de secventa a film, cum se arunca asupra cadavrului ei, sa o atinga, sa o ia in brate pentru ultima oara, urlindu-si lacrimile de durere... mamaaaaaaaaa.... iubitoooooooo... iar ea... putin pasatoare... trecind victorioasa printre nemernici, mostra mindra a esecului gindacilor si viermilor dintr-un spital abandonat. la femme est morte. vive la femme!
No comments:
Post a Comment