undeva, cindva

Tocmai ma hotarisem, avind in vedere ultimele 6 luni de somaj, sa ii propun sa ma mut la el. In fond, mai devreme sau mai tirziu, dupa doi ani de concubinaj, cam asta este cel mai probabil pas. Nu prea aveam eu motive sa ma indoiesc, doar imi daduse cheia din ziua unu si nu daduse intre timp semne ca ar regreta. iar eu nu o folosisem decit ca sa incui dupa mine dimineata.

si pentru ca era totusi un gest mai intr-un fel, se merita sarbatorit oarecum, asa ca am numarat banii pentru factura de telefon si am decis sa am o discutie cu bacchus in schimb. toate bune si frumoase, mi-am indreptat pasii spre apartamentul fericitilor concubini haha si nu mica mi-a fost mirarea sa-l zaresc deschizind usa blocului in timp ce vorbea la telefon. privind undeva printre masinile parcate peste tot, facu cu mina si zimbi timid. ce mama dracu... motivul aparu repejor cu acelasi zimbet timid si "rinjet contra rinjet" intrara in blocul in care ar fi trebuit sa ma mut EU.

am ramas cu gura cascata in timp ce fluturii de beton se zvircoleau in stomacul meu, apoi am predat controlul genunchilor care m-au lasat indata. era cit p-aci sa scap sticla din mina insa constiinta ca factura mea de telefon inca putea fi platita, o strinse vinjos de git. masina care m-a sprijinit in cadere a inceput sa urle cerind ajutoare. ajutoarele nu au intirziat sa apara si nu oricum. ci in slapi si intr-un fel de pijama dupa dungi. cu pumnii strinsi, ajutoarele se napustira asupra mea cu cele mai dulci vorbe auzite de mine intr-un cartier bucurestean. m-am uitat la slapi, apoi la sticla. am dat sa plec, dar pleaca daca poti.

- ce faci fa? nu ti-e bine? vrei sa ti-o iei? abia am spalat masina, tendinti de vaca... si tirada continua fara restriste in timp ce parasenzatia mea abdominala fu insotita brusc de dorinta de a-l avea e dr who alaturi. nu de alta, dar dinlauntrul meu fluturii de beton rageau binecunoscutul 'exterminate! exterminate! exterminate!' in jurul nostru se adunasera citiva oameni de bine care se uitau si se intrebau 'ce dracu s-a intimpla, ma?' 'nu stiu ma' 'nici io ma'.

puhoiul se dadu brusc in stinga si-n drepta ca marea lui moise si un june brun se infipse in mine si ma apuca de mina. 'hai, iubito, ce naiba, iar bei pina cazi?' incepuse sa-mi palpite un ochi si a fi vrut sa ma teleportez cu capul in nisip, dar in schimb am zburat printre binevoitori cu eroul meu in frunte. imi lua sticla din mina, se uita la ea, zise 'ba, da' n-ai gusturi rele' si ma impinge intr-o masina. inchide portiera si veni prin stinga trintindu-se la volan. rinji la mine si ma batu pe genunchi prieteneste. 'ce naiba, ma, te sperie fraierii astia?' Porni si ma intreba unde vreau sa merg. am ridicat din umeri si rise ca prostul. 'ce corabie ti s-a inecat?' 'l-am vazut cu alta'.

- ah, asta. nasol. asta trece greu dar trece. bem vinul dupa ce mincam bine si pe urma poti sa-mi povestesti.

- cine zice ca urmeaza sa facem ceva impreuna?

- eu zice. nu?

- n-am de gind sa vorbesc despre asta. ma simt destul de penibil.

o ora si o sticla de vin mai tirziu stia deja unde cind cum l-am cunoscut pe bou, ce pozitii refera imbecilul, cum imi sufla in fund cind vroia ceva etc. i-am povestit pina si ridicolul faptului ca am fost atita timp impresinata de gestul pe care il inventase pentru MINE. si pe care l-a facut si cu ... aia acum. se apleca asa ca si cum dadea sa ma pupe si pe urma imi adulmeca timpla - nu stiu ce naiba-i asa sexi la timpla asta, dar e. tembelul. gestul MEU. cu ...ea.

in sfirsit, curind ajungem la punctul real de pornire al povestii. caci tot povestindu-i jenata si retraind penibilul situatiei, eroul meu imi azvirle ceva de genul, femeie, daca vrei sa treci peste toate cu bine, i got a little something for you.

- nu, zau. nu ma asteptam...

- nu face pe desteapta. ai vrea tu [ridica o sprinceana in retrovizoare].trebuie sa-ti retraiesti scenele penibile din exterior. sa te urmaresti din afara, ca si cum o tu e pe scena si alta tu in public.

si aici a inceput jocul care m-a salvat de mine. nu credeam ca o sa vreau vreodata sa retraiesc cele mai nasoale secvente din viata mea. mi-era asa de rusine de ce fusesem pe alocuri ca luasem pozitia strutul fara sansa se recuperare. si acum apare mr destiny si imi da cu mine pe la nas. ia te uita.

n-am inceput deloc cronologic. pur si simplu ca plimbam ca dintr-un cinematograf in altul, sau mai bine zis ecranele se plimbau prin fata ochilor mei expunind cele mai jenante secvente traite de mine.

femeile se jeneaza mai mult, mai des, mai profund, mai in toate felurile decit barbatii, nu-i asa? sigur. pe barbati ii doare exact in cot daca li se vede burta sau daca nu le sta freza cum trebuie sau daca tricoul are o gaurica undeva.

o femeie, in schimb, se da de ceasul mortii daca i s-a dus firul la ciorap, daca a agatat hirtia igienica cu tocul si o tiraste elegant, cu fruntea sus, peste tot; ca sa nu mai vorbim de un fir de par care i-a crescut in plus in ultimele 6 ore de cind e la serviciu. stim toate ca daca ni se fac poze trebuie sa vedem NEAPARAT cum au iesit si sa le stergem urgent pe cele in care aparem 'de risul lumii' in ipostaze dealtfel normale, dar pentru noi... se vede un rid prea pregnant, m-am aplecat si burta a facut cute, genunchiul ala arata de parca e la spate etc etc

eh. si se poate si mai rau. inchipuie-ti ca retraiesti o secventa pe care ai ingropat-o pret de citiva kilometri in adincul cosului de gunoi, iar acum trebuie sa rastorni tomberonul si sa rascolesti, sa sortezi, sa privesti matele scirboase rupte din abdomenul stricat de tot ce nu a putut digera. si sa zici, asta e. si lucrurile astea naspa sint parte din mine. fara ele as fi ca si fara o mina sau un picior.

cele mai penibile ipostaze de care te jenezi de cite ori iti amintesti, sint cele legate de sexul opus. mii de filme si glumite pe tema asta, nu? seinfeld, de exemplu. da, clar. bun. si aici incepe primul film, iar eu, pe masura ce il revad, doar ca spectator, si, din pacate, nu singura, ma preling spre podea dorindu-mi sa pot da DELETE DELETE DELETE iar daca se blocheaza, restart, then DELETE.

1. tocmai ma parasise maimuta cu care impartisem vreo 25 de luni de viata si ma prefaceam de minune ca nu-mi pasa, sorbind in nestire mojito dupa mojito , in ciuda faptului ca detest menta. clubul era doldora de fraieri, iar cei mai mari fraieri erau in jurul meu, prieteni din facultate pe care i-am adunat doar ca sa am senzatia ca debordez de prieteni.

realitatea era ca nu dadeam multi bani pe ei, care mai de care mai frustrat si mai prefacut. ceva mai tirziu mi-am dat seama ca de fapt sintem o apa si-un pamint. toti. nu doar eu si prietenii mei. eu si intregul club, eu si intreaga planeta. irelevant. eram extrem de plictisita de tot ce se petrecea in jur, inclusiv de muzica din 80 si de imbecilii care urlau YMCA si se chinuiau sa gesticuleze pe masura. insa as fi suportat orice numai sa nu ma duc acasa. spre 5 dimineata deja faceam o conversatie insipida si complet de umplutura cu un fel de mascul. bacchus imi statea pe un umar si incerca sa ma convinga ca pot scapa de stafii daca il iau pe ala micu de mina si il car dupa mine. dupa ce ne-am smotocit 10 minute ca introducere, am zis hai sa terminam si cu asta ca incepe sa devina extrem de plictisitor si n-as vrea sa-mi pierd interesul inainte sa ma razbun. of. ce irosire. 10 minute mai tirziu eram deja descendenta lui lady macbeth, incercind din rasputeri, nu sa ma curat de singele varsat, ci de ridicol.

in timpul asta, amicul meu se amuza copios si din cind in cind ma privea sa vada reactia mea. il imploram din priviri sa inceteze, dar in schimb, imi arata cu degetul... uite-te. la fiecare miscare in parte. la fiecare privire. ce simti acum? ce simteai atunci? ce vroiai? de ce nu ai facut ce vroiai? pe cine protejai? exista? sau a fost doar un episod menit sa te testeze? sa te umileasca? sa te inalte? sa ce? gindeste-te. detaseaza-te. nu esti tu acolo. e altcineva. ce parere ai?

m-am ridicat de pe scaun si am cautat vinul. nu puteam trece peste. cind m-am intors, era un stop cadru pe momentul in care eu ma indepartam dorindu-mi sa nu fi existat acele minute. pe care de fapt le-am retrait, din proprie alegere, mai tirziu, alta data, si alta data, intr-un looping bizarro fara pic de sens. acum totul face sens, acum e totul mai clar. dar atunci cind am trait momentul, apoi cind am retrait din afara, inainte sa apuc sa invat cum sa ma detasez de momentele urite care nu sint deloc urite, sint noi...

nu credeam ca se poate asa ceva. sa ma vad ca pe un strain, sa ma analizez si sa ma iau ca atare. am vazut toate filmele pentru care mi-as da oscarul oscarurilor.
adica, doamne... cum sa fac asa ceva... cum sa